Poveştile oamenilor de cultură despre perioada României socialiste oscilează între umor şi dramă. Pornind de la filmul „Amintiri din Epoca de Aur“, am invitat mai multe personalităţi culturale să rememoreze întâmplări din existenţa lor de atunci. Răspunsurile celor solicitaţi au fost de mai multe feluri. Mulţi dintre ei au reuşit să transforme absurdul situaţiilor trăite în povestire burlescă.

Unele dintre întâmplările narate au circulat în epocă, întocmai ca poveştile din film. Deveniseră „legende urbane“ şi puţină lume ştia cine a fost protagonistul. Altele, dacă nu au fost cunoscute decât de un grup mic de intimi ai persoanei, au aceeaşi dimensiune grotescă. În sfârşit, există amintiri care ar putea fi ale oricui, pentru că vin din viaţa de zi cu zi a tuturor. Indiferent de genul lor, poveştile păstrează, în spatele „hazului de necaz“, iar deriziunea este numai o modalitate de exorcizare a răului.

Cu ajutorul Securităţii

Graficianul Ion Tiţoiu îşi aminteşte cum a fost confundat cu un securist în exerciţiul funcţiunii: „Totul s-a întâmplat pe Calea Victoriei, traseul folosit zilnic de Nicolae Ceauşescu. La fiecare trecere a sa, dimineaţa sau seara, din 500 în 500 de metri erau plasaţi «băieţii cu ochi albaştri şi haine gri». Eram student, locuiam la căminul din strada Frumoasei şi mergeam şi eu, zilnic, pe Calea Victoriei, către facultate. Într-o zi, a început o ploaie torenţială.

Cum n-aveam nici umbrelă, nici haină de ploaie, m-am adăpostit sub un copac, aşteptând să se mai potolească aversele. La un moment dat, a trecut pe lângă trotuar o maşină, cineva a deschis uşa şi mi-a aruncat un fâş, iar vehiculul şi-a continuat drumul în trombă. Un moment n-am înţeles ce s-a întâmplat. Apoi mi-am dat seama că fusesem confundat. Cum maşina nu se întorcea, am luat fâşul, m-am îmbrăcat şi am plecat spre facultate und