Premierul Emil Boc şi alţi lideri PD-L i-au aşteptat, miercuri, la Guvern, începând cu ora 9.00 pe cei din PSD, pentru a avea discuţii în Coaliţie, dar degeaba. Niciun social-democrat nu a aparut la şedinţa convocată de Boc, fapt care a fost taxat în jurul orei 9.45 de prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, într-o declaraţie de presă.
"PD-L a convocat Biroul Coordonator Central (al Coaliţiei-n.r.) ieri la 21.00 şi azi la 9.00. Din păcate, domnul Mircea Geoană şi reprezentanţii PSD au refuzat, nejustificat, să participe la această şedinţă. Regret faptul că Mircea Geoană şi PSD refuză dialogul.Nimeni nu poate cenzura dreptul primului-ministru de a propune revocarea unui membru al Cabinetului. Totuşi, primul-ministru a avut toată disponibilitatea", a declarat Videanu referindu-se la termenele date de Boc celor de la PSD în vedere propunerii unui nou ministru la Interne sau a unui interimar dintre actualii miniştrii social-democraţi din Cabinet.
Prim-vicepreşedintele PD-L susţine că şeful Executivului şi-a arătat disponibilitatea faţă de cei din PSD şi prin faptul că vrea să discute soluţiile propuse de preşedintele României: un ministru independent sau un ministru din rândul opoziţiei. "Decizia domnului Mircea Geoană şi a PSD de a refuza dialogul e de natură să genereze o criză politică, pe care atât Mircea Geoană, cât şi PSD vor trebui să şi-o asume public. PD-L regretă faptul că la PSD orgoliul a învins raţiunea", a conchis Videanu. (M.T.)
Premierul Emil Boc şi alţi lideri PD-L i-au aşteptat, miercuri, la Guvern, începând cu ora 9.00 pe cei din PSD, pentru a avea discuţii în Coaliţie, dar degeaba. Niciun social-democrat nu a aparut la şedinţa convocată de Boc, fapt care a fost taxat în jurul orei 9.45 de prim-vicepreşedintele PD-L, Adriean Videanu, într-o declaraţie de presă.
"PD-L a convocat Biroul Coordonator Central (al Coaliţiei-n.r.