Şeful liberalilor germani, Guido Westerwelle, este pe cale de a deveni primul şef de diplomaţie din Europa care se declară gay.
Liberalii din FDP vor fi aliaţi ai creştin-democraţilor în viitorul guvern german al Angelei Merkel şi, conform tradiţiei, Guido Westerwelle va deveni numărul doi, preluând portofoliul Afacerilor Externe, a explicat AFP.
Dar un politician cu orientare gay, chiar dacă este un fapt deja obişnuit în Europa, în regiuni ca Orientul Apropiat sau Asia ar putea avea un handicap. Presa din ţări ca Arabia Saudită, Singapore ori Rusia ar putea, într-un context încordat, să exploateze orientarea sexuală a lui Westerwelle, calificând-o drept "decadenţă occidentală", crede Volker Perthes, directorul Institutului german pentru politică internaţională şi securitate (SWP). Totuşi, într-un interviu acordat AFP acum câteva luni, Guido Westerwelle (47 de ani), avocat, înlătura îngrijorările: "Sunt convins că, astăzi, viaţa privată nu mai este un obstacol. Faptul că Angela Merkal a devenit prima femeie cancelar german a reprezentat, poate, o problemă pentru unele ţări. Evident, ea nu poartă văl când merge pe covorul roşu în anumite ţări arabe". Cotidianul din Koln, Stadt-Anzeiger se îngrijora de faptul că în Afganistan, Arabia Saudită, Mauritania sau Iran, sharia (legea islamică) prevede pedeapsa cu moartea pentru homosexuali iar alte ţări din Orientul Mijlociu, Asia sau Africa îi trimit pe aceştia la închisoare. Ziarul berlinez Tagesspiegel comenta miercuri: "Aşa sunt revoluţiile. Germania va continua să fie guvernată de o femeie, iar acum şi de către un homosexual declarat".
Westerwelle a făcut "pasul în faţă" în 2004, venind la aniversarea doamnei Merkel împreună cu partenerul său de viaţă, Michael Mronz, un om de afaceri în vârstă de 42 de ani. Tabloidul Bild scria, a doua zi după legislativele de duminică, sub fotogra