Există şi oameni care nu se ocupă toată ziua cu intrigile de trei surcele ale agitatei şi plicticoasei noastre scene politice. 1   Săptămâna trecută, un gazetar de la Gândul m-a sunat să mă întrebe dacă poate cita un pasaj dintr-un mai vechi articol al meu despre „Mândria de a fi român“. Se lucra la un „material“ pe această temă şi pasajul cu pricina i se părea oportun. Mirat de atâta politeţe (căci, de regulă, gazetarii noştri nu-şi iau asemenea precauţii), am încuviinţat. Când a apărut, „materialul“ nu avea însă nicio legătură cu versiunea neutră pe care mi-o prezentase amicul.

Era vorba de un articol despre o afirmaţie a preşedintelui Băsescu căreia, chipurile, îi răspundeau trei „intelectuali“: Victor Rebengiuc, C.T. Popescu şi subsemnatul. Cu alte cuvinte, intram într-un dialog direct cu preşedintele, recitând un text scris cu ani în urmă. Eram o piesă utilă, într-un scenariu fabricat de altul. Onestitate? Bună-creştere? Respect pentru interlocutor? Respect pentru cititori? A se slăbi! Suntem gazetari şi asta ne îngăduie să facem ce vrem!

2   O emisiune a postului de televiziune Realitatea se distrează şi îşi distrează telespectatorii cu un spectacol de liste: nu de rapidişti versus stelişti, ci de pro-băsescieni versus anti-băsescieni. Mă regăsesc pe una din liste, ca fiind „anti“. Pe aceeaşi listă e şi domnul Mircea Cărtărescu, sau dl C.T. Popescu, dar, vai, şi de-alde Roşca-Stănescu, Ciuvică, V. Stan et Co, o gaşcă de băieţi nervoşi, care se culcă, se scoală şi trăiesc cu Traian Băsescu de gât. Îl creditam pe dl Adrian Ursu cu o anumită rigoare profesională. Mi se părea că are oarecare idee de celebrul dicton „Non idem est si duo dicunt idem“ (măcar via Eminescu). M-am înşelat.

Dl Ursu îşi închipuie că, în viaţa ideilor şi în exerciţiul spiritului critic şi civic, trebuie să te pui mereu sub o etichetă: da ori ba,