„Există cel puţin două categorii de directori de ziare: cei din garda veche şi cei îmbogăţiţi recent, pentru care un cotidian reprezintă în primul rând o afacere profitabilă pe spinarea contribuabililor, apoi un accesoriu care serveşte flatării orgoliului celor de la putere.“ Se întâmplă în zilele noastre. În ce ţară? Suspans. Să trecem la fraza următoare, poate ne lămurim. „Pentru cei care ne conduc nu există ziare bune sau rele, mari sau mici, jurnalişti profesionişti ori redacţii care scriu după «dictare».“
Cumva, Ro...? Mai bine să mergem mai departe. „Cu cele 200 de pagini de publicitate oferite zilnic publicaţiilor docile, numărul de cititori ai acestora rămâne nesemnificativ. Tirajul lor este simbolic, între 2.000 şi 3.000 de exemplare zilnic. Sunt trimise apoi 500 de exemplare către instituţiile de stat (...) Restul este revândut la kilogram comercianţilor de sardele.“
Parcă ne e cunoscută ţara asta... Parcă ne-am mai întâlnit cu ea... Încă un indiciu: „Activitatea «ziariştilor» de la aceste publicaţii constă în preluarea ştirilor Agenţiei oficiale de presă şi glorificarea deciziilor luate de preşedintele Bouteflika“.
Hopa: nu e România! E Algeria condusă de Abdelaziz Bouteflika. Dar merită să mai cităm un pasaj din articolul găzduit de „Le Matin Algerie“, unul dintre puţinele ziare care îndrăznesc să critice regimul de la Alger. „Înţelegerea e clară: nicio critică la adresa puterii, cât mai multe articole care să laude meritele politice şi sociale ale conducătorilor. Negocierile se duc cu colonelul Fouzi, cel care repartizează, în fiecare zi, paginile de publicitate.“
Evrika! Nu este România de azi, ci România de ieri. Adică România anilor 2003-2004, când Bouteflika al României se numea Adrian Năstase.