Inmultirea infractiunilor in Romania, realitate progresiva si constanta a anilor de dupa iesirea din dictatura, nu poate fi reprosata ministrilor de Interne, oricare ar fi ei, pentru bunul motiv ca marea problema a infractionalitatii trebuie inteleasa altfel decat ca trimitere la zdup a vinovatilor. Inca Victor Hugo, in "Mizerabilii", arata cum poti fi un om bun, in principiu generos, dar foamea sa te impinga la galere pentru pacatul de a fi sterpelit o paine. Exemplul lui Jean Valjean este simbolic, dar, din nefericire, in Romania el a trecut din nou din sfera fictiunii in cea a cotidianului. Exista o sumedenie de cetateni, inregistrati si, mai ales, neinregistrati la somaj, care prefera sa vanda la fier vechi felinare intregi de la iluminatul stradal ori sine de cale ferata operative decat sa-si lase familia sa moara de foame.
Suntem, acolo, intr-o zona in care notiunea de bine public ramane abstracta in fata foametei endemice care bantuie prin daramaturile saracacioase, fara facilitati, unde acesti posesori cu drepturi depline ai cetateniei romanesti dispun dupa plac doar de dreptul de a muri, literalmente, de foame. Pentru a fi eficienti in combaterea acestui tip de infractionalitate – sa-i multumim nesfarsit Domnului ca, satul de nevoi, cel care taraste dupa el barele de metal sau muntii de hartie pentru un pret derizoriu nu a decis sa-i dea in cap primului ins cu portmoneu doldora pe care il intalneste –, nu trebuie sa angajam mai multi politisti si nici sa punem piatra de temelie a unor noi penitenciare. Ar fi suficient ca parintii ce nu-si dau copiii la scoala sa fie drastic penalizati, iar sefii de guverne sa nu uite ca educatia ramane un domeniu strategic.
Pe de alta parte, desigur, s-ar cere si ca ministerele relevante pentru economie ale oricarui cabinet sa lanseze mari lucrari publice, sa se inconjoare de insi competenti in
