Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rudele victimelor de la Scânteia, audiate de procurori

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Rudele celor 13 persoane care au decedat în microbuzul morţii, în accidentul din 14 august de la Scânteia, s-au adunat în această dimineaţă la postul de poliţie din comună, pentru o întrevedere cu procurorul de caz. Sursa: Maria Craus Încă de la prima oră, 10 rude ale victimelor l-au aşteptat la uşa postuluid e poliţie pe procurorul de caz, Mihai Covalciuc. La întrevederea de la Scânteia a participat şi avocatul Lucian Gheorghe, reprezentul casei de avocatură din Galaţi care va reprezenta interesele părţilor vătămate.

„Urmărim să obţinem despăgubirile care li se cuvin, sunt circa 100 de părţi vătămate în dosar. Suntem încă în negocieri cu firma unde avea încheiată asigurare operatorul de transport. Limita maximă a despăgubirilor prevăzută de lege este de circa 1,5 milioane de euro”, a precizat avocatul Lucian Gheorghe.

Cer despăgubiri de la patronul firmei de transport

În faţa procurorilor s-a prezentat azi pentru a cere despăgubiri şi Constantin Săcăleanu, tatăl lui Dan Săcăleanu, decedat în accidentul de la Scânteia. „A rămas în urma fiului meu un copil de patru ani care trebuie dus la grădiniţă. Am cheltuit cu înmormântarea şi cu cele necesare, cu pomenile, peste 5.000 de lei până acum. Sunt foarte supărat pentru că nu am luat toate bonurile, nu îmi stătea mintea atunci la aşa ceva. Ce chitanţe am avut le-am dat avocaţilor. Despăgubirile ar trebui să vină de la patronul firmei de transport pentru că trebuia să aibă grijă ca la volanul microbuzului să fie un şofer responsabil”, a declarat Constantin Săcăleanu. Imediat după incidentul de la Scânteia, când un microbuz care transporta 15 pasageri a fost izbit în plin de trenul accelerat Braşov – Iaşi, s-a stabilit că şoferul a ignorat semnalele luminoase şi acustice de la trecerea la nivel cu calea ferată. 13 oameni au murit pe loc, iar la câteva zile a murit, la spital, ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 2 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 5 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Incident șocant în Iași: O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată

Adevarul acum o ora
O femeie a fost găsită înjunghiată într-o mașină parcată luni, 21 iulie, pe șoseaua Națională din municipiul Iași. Momentan, victima este conștientă.

Israelul a lansat o ofensivă aeriană şi terestră asupra localităţii Deir al-Balah din centrul Fâşiei Gaza

News.ro acum o ora
Israelul a lansat raiduri aeriene substanţiale şi o operaţiune terestră în Gaza, vizând Deir al-Balah, centrul-cheie al eforturilor umanitare din teritoriul palestinian devastat, pe fondul avertismentelor tot mai insistente privind extinderea foamet

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum 3 ore
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 38 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°