Invitat FP. Ziua de 1 Octombrie 2009 marchează cea de-a 49-a aniversare a înfiinţării Republicii Cipru. Ciprul a fost în acelaşi timp o ţară binecuvântată şi blestemată ca urmare a poziţiei geostrategice unice, la intersecţia a trei continente, civilizaţii, religii şi interese conflictuale. Totuşi, a reuşit să supravieţuiască prin conservarea propriei identităţi culturale şi istorice şi aceasta în ciuda eforturilor cotropitorilor străini de a o altera sau de a o distruge.
Aderarea Ciprului la Uniunea Europeană în 2004 a constituit un eveniment de o importanţă capitală în istoria insulei, reprezentând încununarea unui efort titanic din partea ciprioţilor de a-şi integra ţara într-o familie de naţiuni căreia i-a aparţinut dintotdeauna din punct de vedere geografic, politic, istoric, cultural şi economic.
Obiectivele de politică externă ale Ciprului sunt menţinerea bunelor relaţii cu alte ţări şi implicarea activă în procesele de promovare a cooperării internaţionale, păcii, stabilităţii şi dezvoltării durabile. Poziţia sa geostrategică îi permite să acţioneze ca o punte de legătură între regiunea est-mediteraneană de est şi Uniunea Europeană. Ciprul a fost întotdeauna un susţinător dedicat al drepturilor omului, suveranităţii şi integralităţii teritoriale a statelor, precum şi un apărător înfocat al păcii şi securităţii internaţionale. Ciprul susţine cu fermitate întărirea rolului Naţiunilor Unite şi supremaţia în relaţiile internaţionale ale principiilor înscrise în Carta Naţiunilor Unite şi în Actul Final al conferinţei de la Helsinki din 1975.
Relaţiile româno-cipriote
Ciprul şi România sunt unite printr-o tradiţională prietenie şi au în comun legături istorice şi culturale. Cu cele două ţări cooperează deja foarte strâns în cadrul Uniunii Europene şi al altor foruri internaţionale, în spirit de solidaritate. Ciprul şi R