Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 800 de angajati ar putea parasi GDF SUEZ Energy Romania, prin programul de plecari voluntare

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 septembrie 2009 · · ·

Circa 800 de angajati ar putea parasi GDF SUEZ Energy Romania, fosta companie Distrigaz Sud, prin programul de plecari voluntare lansat in aceasta saptamana, a declarat Agentiei NewsIn presedintele Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania, Eugen Luha.

"Compania GDF SUEZ Energy Romania si-a stabilit o tinta de 800 de oameni, care ar putea intra in programul de plecari voluntare. Programul a fost lansat in aceasta saptamana, inca nu stim daca aceasta tinta va fi atinsa. Si nu stim ce decizie vor lua reprezentantii companiei, in situatia in care programul esueaza", a spus liderul sindical.

Potrivit lui Luha, programul de plecari voluntare este valabil doua saptamani, dar ar putea fi extins.

"Salariatii care parasesc voluntar GDF SUEZ Energy Romania vor primi intre sase si 17 salarii compensatorii, in functie de vechime. Programul social, potrivit contractului de privatizare, este pe cinci ani si expira in 2010. Deciziile companiei vor fi mult mai dure atunci", mai spun reprezentantii Federatiei Sindicatelor Gaz-Romania.

GDF SUEZ Energy Romania are in prezent circa 6.100 angajati. In momentul in care a fost privatizata, la 31 mai 2005, Distrigaz Sud avea circa 11.000 de angajati.

De asemenea, un alt mare jucator pe piata gazelor, E.ON Romania, isi va reduce cu 2.000 numarul angajatilor pana in 2012 si va avea 6.500 angajati, fata de 8.500 cat sunt in prezent, dupa cum a anuntat la 8 septembrie directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak.

Grupul GDF SUEZ este prezent in domeniul energiei prin intermediul filialelor GDF Suez Energy Romania, furnizor de gaze naturale si de servicii, Distrigaz Sud Retele, primul distribuitor de gaze naturale din Romania, si a doi operatori ai pietei de inmagazinare, Amgaz si Depomures. GDF SUEZ activeaza, de asemenea, in sectorul serviciilor energetice, prin Trapec si Axima

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump spune că „este posibil” ca SUA să se implice în conflictul dintre Israel și Iran. Ce a declarat despre Putin

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump a declarat, duminică, că este în continuare posibil ca Statele Unite să se implice în conflictul dintre Iran și Israel, precum și că este „deschis” față de posibilitatea de a juca omologul său rus, Vladimir Putin,

Avarie puternică în Drumul Taberei: Conducta principală de apă rece s-a spart

Ziarul Financiar acum 4 ore
Conducta principală de apă rece din Drumul Taberei, Sectorul 6, s-a spart duminică după-amiază. Apa s-a strâns pe trotuar şi pe carosabil. ţiul verde, din zona străzii Braşov cu Bd. Drumul Taberei, a fost afectat. În plus, Apa Nova a cerut defrişare

Donald Trump a blocat un plan israelian de a-l ucide pe liderul suprem al Iranului, spun doi oficiali americani

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a blocat în zilele recente un plan israelian de a-l omorî pe ayatollahul Ali Khamenei, au declarat doi oficiali ai SUA, duminică, pentru Reuters. „Au ucis iranienii vreun american? Nu. Până când nu o vor face, nici

A fost recuperată şi cea de-a doua cutie neagră a avionului care s-a prăbușit în India

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare A doua cutie neagră a avionului Air India Boeing 787 Dreamliner care s-a prăbuşit joi la Ahmedabad, în nord-vestul Indiei, a fost găsită duminică, au anunţat autorităţile indiene, informează AFP, tra

Marius Tucă Show începe luni, 16 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bayern Munchen vs. Auckland City, 10-0 în Campionatul Mondial al Cluburilor

Mediafax acum 3 ore
Musiala cu 3 goluri, Coman, Olise și Muller câte două, plus Boey au fost marcatorii la capătul unui meci în care portarul lui Bayern Munchen s-a întins pe gazon de plictiseală, notează prosport.ro. Echipa germană Bayern Munchen a învins, la Cincinna

Horoscop 16 iunie 2025. Zodia care nu mai vede realitatea așa cum este

Cancan acum 9 ore
Horoscopul zilei de luni, 16 iunie 2025. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodia și ascendent în parte. Berbec: 21 martie – 20 aprilie Selectezi responsabilitățile pe care vrei să le onorezi și trebuie să știi că selecția ta, foarte

Miniştrii de externe din UE, convocaţi pentru o reuniune specială marţi, privind conflictul dintre Israel și Iran

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei Uniunii Europene, Kaja Kallas, a convocat pentru marţi o reuniune specială a miniştrilor de externe ai blocului comunitar pentru a discuta despre conflictul dintre Israel şi Iran, a

Preşedintele emerit al companiei Estee Lauder, Leonard Lauder, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Estee Lauder a anunţat că preşedintele său emerit, Leonard Lauder, a murit sâmbătă la vârsta de 92 de ani, informează Reuters. Lauder s-a alăturat companiei în 1958 şi a jucat un rol cheie în transformarea afacerii de la câteva produse vândute sub o

Ce se întâmplă cu românii blocați în Israel și Iran / MAE caută soluții pentru repatriere

HotNews acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Andrei Ţărnea, a declarat, duminică, pentru News.ro că autorităţile române se află în contact cu mai multe grupuri de cetăţeni români în Israel şi Iran, inclusiv un grup de pelerini afla

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

19°/30°
mie.

18°/26°
joi

19°/31°
Iasi
acum

17°
lun.

16°/28°
mar.

16°/25°
mie.

14°/26°
joi

17°/26°
Constanta
acum

17°
lun.

17°/26°
mar.

19°/25°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

12°/28°
mar.

15°/24°
mie.

13°/24°
joi

16°/27°
Timisoara
acum

15°
lun.

14°/32°
mar.

15°/28°
mie.

15°/31°
joi

17°/33°