Mesajul a fost trimis. Multumesc!

In Ungaria, creditele ipotecare restante au crescut de 30 de ori

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 30 septembrie 2009 ·

In Ungaria, ritmul de crestere a creditarii bancare ar putea fi unul moderat pana anul viitor, amenintand sa prelungeasca cea mai severa recesiune din ultimele doua decenii, este de parere directorul autoritatii ungare de reglementare a pietei financiare Pszaf, Adam Farkas, scrie Bloomberg.

"Spatiul de manevra este extrem de redus", a declarat Farkas. "Ma astept ca fenomenul creditarii sa inregistreze un ritm foarte redus de crestere. Primele semne pozitive vor aparea de-abia in 2010."

Volumul creditelor ipotecare restante a crescut de peste 30 de ori din 2000, pana la 3.900 de miliarde de forinti (14,4 miliarde de euro) in iunie 2009, conform datelor bancii centrale ungare.

Pe fondul dobanzilor mai ridicate la creditele in forinti comparativ cu cele la creditele in euro sau franci elvetieni, proportia creditelor ipotecare in valuta contractate de gospodarii a avansat pana la 70% din total pana la sfarsitul anului trecut, de la aproximativ 5% in 2003, anul dinaintea aderarii Ungariei la UE.

Prabusirea forintului pana la un minim record in raport cu moneda euro in acest an a dus la cresterea ratelor si a creditelor neperformante, punand in pericol stabilitatea sistemului bancar.

Companiile mama ale bancilor locale, inclusiv Raiffeisen International si Erste Group din Austria, UniCredit din Italia si Bayerische Landesbank din Germania, s-au angajat sa-si mentina diviziile din regiune, in conditiile in care aparusera temeri ca scaderea profiturilor si stabilitatea fragila le vor determina pe acestea sa se retraga.

Ungaria a fost prima tara membra a UE care a beneficiat de o finantare internationala de urgenta anul trecut. Guvernul trebuie sa mentina deficitul bugetar sub control pentru a intruni conditiile care au venit odata cu creditele.

Primul-ministru Gordon Bajnai a impus masuri de austeritate, iar banca centrala si-a majorat

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 5 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 9 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 4 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 7 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 6 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 8 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
joi

21°/34°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
joi

18°/33°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/38°