Neoconservatorii s-au întors deoarece Mahmoud Ahmadinejad, Kim Jong-Il sau Vladimir Putin nu au dispărut din peisaj. Zilele trecute am fost întrebat de un jurnalist francez ce părere am despre „întoarcerea“ neoconservatorilor. Teza lui era aceea că zăpăcelile din politica externă a preşedintelui Obama au reuşit, în doar nouă luni, să readucă în prim-plan cea mai discreditată facţiune a Partidului Republican. Iar Franţa începe să ia aminte.
Răspunsul meu a fost acela că neoconservatorii s-au întors deoarece Mahmoud Ahmadinejad, Kim Jong-Il sau Vladimir Putin nu au dispărut din peisaj. O stea e posibil să fi strălucit în est, în ziua în care Barack Obama a devenit preşedinte. Aceşti trei regi însă s-au lăsat aşteptaţi cu darurile obişnuite. În locul acestora, cadourile au fost de un alt tip.
Coreea de Nord susţine că se află în ultima fază de construcţie a unei facilităţi unde să se îmbogăţească uraniul – calea către bomba atomică. Iranul a fost din nou prins că încalcă obligaţiile asumate prin semnarea Tratatului de Nonproliferare. Răspunsul Iranului a fost un deget ridicat către Statele Unite, dublat de o nouă rundă de teste balistice. Siria a continuat să susţină jihadiştii din Irak.
Cât despre Rusia, ambasadorul său la ONU susţinea săptămâna trecută că Statele Unite „continuă să fie un partener de negocieri foarte dificil“ – iar aceste declaraţii au venit după ce Barack Obama a anulat sistemul de apărare antirachetă din Polonia şi Republica Cehă. La aceste lucruri se ajunge atunci când politica de concesii se întâlneşte cu politica de dispreţ. Toate acestea trebuie să fi constituit o supriză pentru o administraţie atât de îndrăgostită de ea însăşi.
„Sunt conştient de aşteptările globale care acompaniază mandatul meu“, declara Barack Obama la ONU, cu obişnuita sa modestie. Obama vorbeşte despre „speranţă“, îns
