Loredana Salanţă, Miss World România 2009, a fost lovită aseară de un scuter. Accidentul s-a produs în jurul orei 19.45 pe strada C.R. Vivu, din Bistriţa.Această speră să se vindece cât mai repede pentru a putea să se pregătească de concurs.
UPDATE: Loredana Salanţă spune că nu îşi dă seama cum s-a produs accidentul. „Eram la câţiva metri de trecerea de pietoni împreună cu sora mea, dar m-am asigurat înainte să trec, nu pot să-mi dau seama de unde a apărut motocicleta“ relatează Loredana . Sora sa, Cosmina Salanţa, povesteşte doar că motociclistul nu a încercat să evite impactul „Noi ne-am asigurat când am trecut strada şi în momentul în care eram aproape să ajungem pe partea cealaltă de drum a venit motocicleta cu viteză şi a lovit-o, nu ştiu de unde a apărut. Aseară ne-au spus că la picior îi trece în vreo zece zile, speră să se recupereze repede pentru că trebuie să se pregătească de concurs, trebuie să înveţe dansul şi să mai ia ore de limba engleză.“ mai spune Cosmina.
În această dimineaţă Loredana s-a întors la Spital împreună cu familia sa. Fata acuză dureri puternice la spate şi la ambele picioare. „ Mă doare foarte rău spatele şi piciorul drept. Aseară, la Urgenţă mi s-a spus că la piciorul drept am dublă entorsă, mai multe nu ştiu. Tot ce vreau este să mă fac bine pentru că trebuie să mă pregătesc de concurs“ spune Loredana.
Părinţii a fost anunţaţi telefonic
Părinţii Loredanei, Violeta şi Constantin Salanţă au aflat de la Cosmina ce s-a întâmplat. „M-a sunat Cosmina şi vorbea foarte încet şi calm şi mi s-a părut că ceva e în neregulă. Când mi-a spus ce a păţit Loredana m-am speriat foarte tare. Mă bucur că nu a păţit ceva mai grav şi sper să se recupereze repede pentru că trebuie să se pregătească de concurs“, povesteşte mama Loredanei.
Loredana Salanţă a încercat să treacă strada din apropierea apartament