Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăila: Dumitru Ştefănescu-Ştef îmbină perfect pictura, caricatura şi grafica

Publicat in Adevarul, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Pictor, grafician şi caricaturist, Ştef are în palmares peste 75 de premii naţionale şi internaţionale, trofee, diplome sau plachete

Profil

NĂSCUT. 20 octombrie 1955, Brăila

STUDII. Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”din Constanţa

OCUPAŢIE. Inginer la S.C. Braicar S.A.

FAMILIE. Căsătorit, un copil

Inginer de profesie, artistul plastic brăilean Dumitru Ştefănescu-Ştef a învăţat de-a lungul timpului să îmbine perfect utilul cu plăcutul. Cel puţin două ore pe zi, Ştef stă în faţa şevaletului sau al planşetei pentru a face ceea ce îi place cel mai mult: pictură, grafică şi caricatuă.

Talentul pentru artă l-a moştenit de la străbunicul din partea mamei. „Am început să pictez încă din clasele primare dar fără a expune public”, ne spune Ştef.

Îşi aminteşte cu plăcere şi nostalgie de prima sa pictură. „Avem 15 ani când am pictat pe carton un peisaj de baltă. Lucrarea aceasta este inclusă în colecţia mea personală care cuprinde 25 de picturi”, punctează artistul.

La fel de nostalgic este şi atunci când vine vorba despre debutul său expoziţional: „Prima oară am expus în holul Liceului «Nicolae Iorga», în anul 1972”.

Dumitru Ştefănescu-Ştef este absolvent al Şcolii Populare de Arte Plastice „Vespasian Lungu”, clasa prof. Mihail Gavrilescu. Artistul plastic se poate mândri la cei 54 de ani cu 18 expoziţii personale, dintre care 11 de pictură şi şapte de grafică.

Ştef este de părere că „talentul îl primeşti, îl dai sau pleci cu el. Nu îmi este greu să îmbin pictura şi caricatura pentru că în artă mi-a plăcut să merg pe trei cărări: pictură, grafică şi caricatură”.

Ştef a primit diplomă de excelenţă şi medalia jubiliară a Brăilei

Dumitru Ştefănescu-Ştef îşi doreşte cel mai mult să fie sănătos, să poată crea în continuare, să lase un zâmbet discret şi o pată de culoare iubitorilor de artă şi frumos. D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 4 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 5 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Informări publice - 15 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 44 minute
MUNICIPIUL BRAŞOV, titular al proiectului „Amenajare parc producţie energie din surse regenerabile pentru comercializarea la nivelul UAT”, anunţă publicul interesat începerea execuţiei lucrărilor de „Racordare la reţeaua electrică Stupini a parcului

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 6 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 8 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°