Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce se întâmplă, Cîrţule?

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 septembrie 2009 ·

Condescu i-a cerut socoteală lui Cîrţu (foto) după cele două înfrângeri de pe teren propriu, impunându-i să nu piardă în următoarele trei etape, cu Dinamo, Gaz Metan Mediaş şi Unirea Urziceni.

Insuccesele cu Internaţional Curtea de Argeş şi Oţelul Galaţi i-au deranjat pe oficialii clubului Pandurii, care i-au solicitat lui Cîrţu o explicaţie. Nefolosirea unor jucători, atmosfera din vestiar şi jocul fără orizont etalat de „panduri“ în unele partide disputate în acest sezon sunt chestiunile care îl frământă pe preşedintele Condescu înaintea jocului cu Dinamo Bucureşti. Şeful grupării gorjene l-a convocat ieri pe Sorin Cîrţu să lămurească aceste aspecte, dar mai ales să ofere soluţii de redresare. „Vom analiza şi cu Sorin Cîrţu să vedem ce se întâmplă de am pierdut două meciuri în acelaşi mod, cel cu Internaţional Piteşti şi cu Oţelul. Nu ridic acum pretenţii să spun că suntem de neînvins pe teren propriu, dar am primit şase goluri acasă şi am luat bătaie după ce am condus de trei ori! Să vedem ce putem remedia, să nu pierdem în următoarele două partide de acasă, meciuri foarte grele cu Gaz Metan Mediaş şi Urziceni, şi la Dinamo“, a spus Condescu.

Fotbal, nu circ

Vehiculata înlocuire a lui Sorin Cîrţu cu Cristiano Bergodi nu este confirmată şi de preşedintele Marin Condescu. „Bergodi este un subiect de presă. Din păcate, un an nu mai poate să antreneze în Liga I. Nu a fost în discuţie nici un moment schimbarea lui Cîrţu cu Bergodi sau cu altcineva“, a ţinut să precizeze Condescu. Odată reconfirmat în funcţie, Cîrţu trebuie să ofere şi un joc pe măsura aşteptărilor, mai mari de 1,5 puncte pe meci, deşi tehnicianul afirmase că aceasta este limita echipei sale. „Am pierdut două meciuri, iar reacţia publicului ar trebui să-i pună pe gânduri pe jucători şi antrenori, care au văzut clar că noi nu am jucat nimic. Îi cer lui Cîrţu ca ech

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie / Primăria Orăştie: Pilotul nu prezintă semne vitale. Pasagerul este rănit / Cine este pilotul care şi-a pierdut viaţa - FOTO

News.ro acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie. UPDATE: Potrivit www.opiniatimisoarei.ro, la bord erau două persoane, de la Becicherecul Mic, de la o firmă care asigura servicii aviochimice

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 10 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 7 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°