Protejatul lui Peter Jackson, regizorul Neil Blompkamp, nu se află la prima „abatere” ştiinţifico-fantastică.

De fapt, toate cele 3 scurtmetraje, realizate înainte de a se avânta la o cursă mai lun gă pe ecran, aparţin acestui gen. Iar notele politice şi sociale din „District 9” îl descoperă pe Blompkamp ca un regizor perfect capabil să ţină în mână fire mai complicate. Rămasă fără energie, o navă extraterestră se împotmoleşte în levitaţie deasupra Johannesburgului. Locuitorii oraşului, găsindu-i pe ocupanţii navei morţi de foame, îşi dovedesc umanitatea şi le alocă acestora un spaţiu pe pământul lor. Extratereştrii nu sunt însă bine primiţi, ci mai curând inspiră frică, iar tabăra lor devine repede o închisoare (sună cunoscut?). Cetăţenii cer să fie împinşi în afara oraşului, iar van der Merwe (Sharlto Copley), mai degrabă un funcţionar care n-are habar de mai nimic, devine responsabil de această mişcare.

Habar nu avem cine sunt extratereştrii, de unde vin şi încotro se îndreptau... În schimb, se vorbeşte de integrarea lor, de prostituţie „interspecii”, de creşterea ratei criminalităţii în cartierul extraterestru. Întreaga poveste funcţionează ca o fabulă. Extratereştrii sunt străini. Nu echivalează neapărat cu nonumani, ci mai degrabă cu „diferit”, deci de temut, dar şi de asimilat, dar şi de exploatat. Inserţiile de stil documentaristic accentuează această senzaţie că, undeva între un uriaş greiere şi un enorm crab, extratereştrii ar putea fi printre noi mâine. Când van der Merwe, în efortul de a-i muta pe musafirii nepoftiţi, este contaminat cu o substanţă care începe încetîncet să-i transforme corpul în extraterestru, morala fabulei devine din ce în ce mai clară: filmul discută, pe acest fundal SF, umanitatea noastră faţă cu altă rasă, dar şi cu noi înşine.

Filmul rulează de mâine în cinematografe din Bucureşti, Cluj,