Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: Toaca automatizată, revelaţia târgului bisericesc (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Clujenii pot vedea în cadrul singurului târg creştin din România clopote „high-tech“ sau incoane cu foiţă de aur de 10.000 de euro. „Ultimele tendinţe” în materie de obiecte de cult sunt şi clopotele şi toaca automatizate. Pentru „automatizare” se plăteşte 4000 de lei.

Peste 30 de producători de obiecte bisericeşti din Germania, Grecia, Belarus, Ucraina şi România expun la Cluj veşminte sfinte, icoane, clopote şi candelabre, scaune arhiereşti etc, toate necesare „echipării” complete ale unui lăcaş de cult. Atracţia Târgul Internaţional de Veşminte, Icoane, Cărţi şi Obiecte Bisericeşti sunt de departe lucrările bisericeşti aduse de la Iaşi de firma Art Georgis.

Mozaic la preţul unei maşini noi

Aici, o lucrare care îmbină sticla fuzionată şi mozaicul, care deţine brevet de invenţie, costă cât preţul unui autoturism nou, 10.000 de euro. Pentru realizarea unei asemenea lucrări sunt necesare şase luni, în care să lucreze 15 oameni, fiecare artist fiind specializat pe un anumit aspect al lucrării. „Foiţa de aur, faptul că este pictat manual şi durata realizării lucrării însumează acest preţ. Vânzările merg mai bine decât anul trecut. Se pare că încă se mai donează chiar dacă e criză”, a declarat Alina Lelescu, reprezentant regional vânzări firma Art Georgis.

Un mozaic realizat de aceaşi firmă costă la târg 8.000 de euro, iar un vitraliu 7000 de euro, ultima modă fiind cele aplicate pe termopane. „Ne-am adaptat şi noi tendinţelor şi am inventat o metodă prin care aplicăm vitraliul pe geamul termopan”, a adăugat Lelescu.

Toaca automatizată, ultima găselniţă

Din categoria „ultimelor tendinţe” în materie de obiecte de cult sunt şi clopotele şi toaca automatizate. Cu un singur apăsat de buton sau apelerea unui număr de telefon introdus în softul acestora, călugării sau oamenii bisericii sunt scutiţi de efortul clo

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 26 minute
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 3 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 59 minute
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Norvegia: Un bărbat a fost arestat după un incident armat dintr-un mall din Oslo de sâmbătă

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un suspect a fost arestat în Norvegia după ce sâmbătă s-au tras focuri de armă într-un centru comercial aglomerat din Oslo, a anunţat duminică poliţia, relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Urmă

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 4 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 8 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 6 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

27°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°