In 1989, intr-un regim dictatorial in care lipsurile ii copleşeau pe romani pană la dezumanizare, Daniel Cosmin Ştefănescu, ucigaşul Mihaelei Runceanu, era unul dintre privilegiaţii sorţii. Desele călătorii în străinătate ale părinţilor săi îi asigurau un trai mai mult decât decent şi îl ţineau aproape de viaţa occidentalilor. Chiar dacă nu îi lipsea nifmic, individul a râvnit la un casetofon, la un magnetofon sau la un cartuş cu ţigări Kent pentru care a ucis-o cu sălbăticie pe cântăreaţă. În arest, relaţiile i-au folosit doar ca să scape de bătăile miliţienilor.

Cel care avea să se transforme în călăul uneia dintre cele mai mari voci ale muzicii uşoare din acea perioadă era fiul unor oameni influenţi, bine înfipţi în pătura socială superioară a acelor vremuri comuniste. Nici nu avea cum să fie altfel atât timp cât tatăl lui Ştefănescu era director în Ministerul Petrolului, iar mama, profesoară la Facultatea de Petrol şi Gaze.

Provenea dintr-o familie de oameni influenţi

Relaţiile şi banii, dar şi deplasările destul de dese peste hotare ale directorului, asigurau odraslei nu numai confortul la care alţii nici nu îndrăzneau să viseze, dar şi o legătură permanentă cu Occidentul, de unde familia Ştefănescu aducea băuturi şi ţigări fine, reviste de tot felul, casetofoane, magnetofoane, aparate video şi foarte multe casete cu ultimele apariţii în domeniul cinematografic. Chiar şi aşa, Ştefănescu a râvnit la agoniseala Mihaelei Runceanu, strânsă în reprezentaţii pe scene din România, dar şi din lume. Asasinul a fost arestat în zorii zilei de 1 noiembrie.

“Dimineaţă, după ce ne-am asigurat că e el, l-am ridicat. Avea părinţi influenţi şi, dacă ratam, răspundeam în faţa partidului. «N-am omorât pe nimeni, bă!», atât a zis când a fost săltat din casa concubinei lui din Berceni. Apoi a recunoscut tot”, ne-a povestit col.(r) C