Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Agenţiile imobiliare se cern

Publicat in GAZETA de SUD, joi 1 octombrie 2009 ·

La un an de la izbucnirea crizei economice în România, numărul agenţiilor imobiliare din Dolj a scăzut dramatic. Doar aproximativ 15% dintre acestea mai funcţionează, iar reprezentanţii acestora spun că nu este exclus ca numărul lor să se diminueze până în primăvară.

Din septembrie 2008, când şi-au făcut simţită prezenţa primele semne ale crizei, şi până în prezent, numărul agenţiilor imobiliare din Dolj a scăzut cu aproximativ 85%. „De la 200 de agenţii câte erau anul trecut, în prezent mai sunt doar 30“, a declarat Cristian Clenciu, vicepreşedintele Asociaţiei Române a Agenţiilor Imobiliare (ARAI).

Acesta a explicat că agenţiile care mai funcţionează s-au menţinut pe piaţă reducând cheltuielile de funcţionare, în special prin schimbarea sediilor în spaţii mult mai mici sau în propriile locuinţe şi reducerea personalului. În plus, şi-au profesionalizat serviciile şi le-au diversificat (oferă acum servicii de vânzare sau închiriere atât a locuinţelor, cât şi a spaţiilor de birouri sau comerciale, precum şi activităţi de evaluare şi consultanţă). Potrivit vicepreşedintelui ARAI, avantajate au fost şi agenţiile care au avut un portofoliu bogat de clienţi şi care au ştiut de-a lungul timpului să obţină recomandări pozitive.

Agenţiile au nevoie de servicii profesionalizate

Nici următoarea perioadă nu va fi tocmai uşoară pentru agenţiile imobiliare. „Pentru a rezista pe piaţă, agenţiile imobiliare trebuie să-şi profesionalizeze serviciile şi să evite să lucreze pe proiecte care nu le acoperă lucrările de execuţie“, a precizat Cristian Clenciu. Chiar şi aşa, numărul celor care vor reuşi să menţină pe piaţă ar mai putea scădea.

„Deocamdată, cred că numărul agenţiilor va mai scădea până în primăvară-vară. Apoi, cei care se vor hotărî să se lanseze într-o astfel de afacere trebuie să fie foarte bine pregătiţi sau să angajeze oame

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 22 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°