Cluburile din Răsărit sînt un factor de risc în Cupele Europene
UEFA investighează 40 de blaturi de Liga Campionilor şi Cupa UEFA, perfectate, se pare, în ultimele 4 sezoane.
Interesantă ocupaţie. Şi mai interesante cauzele. Marile ziceri etice şi proverbele populare nu luminează îndeajuns. Ceva e putred, într-adevăr, în Danemarca, dar virusul nu e danez. Acum mulţi ani, Lennart Johansson, fostul supremo UEFA, compunea o fabulă memorabilă despre viitorul corectitudinii în fotbal: “E foarte greu să arbitrezi un joc la care iau parte 22 de milionari. Dacă îţi pune cineva în braţe 30000 de franci şi un vizon pentru soţie, tentaţia e de înţeles”. Precizări: francii menţionaţi sînt elveţieni şi această monedă e, în continuare, foarte puternică, iar tentaţia e de înţeles doar acolo unde părţile s-au înţeles. Există un număr neprecizat şi mereu subestimat de arbitri, căsătoriţi cu doamne care nu vor îmbrăca în viaţa lor un vizon. Teorema Johansson spune ceva, dar nu spune îndeajuns.
Informaţii culese din anturajul anchetatorilor vorbesc despe cu totul altceva. Toate trimit la cel mai important eveniment al fotbalului european, în ultimii 20 de ani: joncţiunea cu Estul. Ceva a ajuns putred în Danemarca. Majoritatea meciurilor investigate de UEFA au fost jucate de cluburi din Est. Problema nu e strict fotbalistică. Joncţiunea cu Estul a eliberat popoarele şi tribunele, dar a adus la masa de joc o aristocraţie economico-finaciară penală.
Şefii cluburilor mărunte care fac grosul (fostei) Cupei UEFA sau se trezesc fără vină şi obiectiv în Liga Campionilor îşi licitează poziţia. Lipsa de şanse devine o şansă la combinaţie cu casele de pariuri sau cu echipe mai mari în căutare de puncte şi golaveraj. De aici, adevărata tentaţie. Iluziile se plătesc: o competiţie trebuie să îşi pună mai întîi problema valorii şi abia apoi să facă democraţie geografică.