Unul dintre cei mai importanţi prozatori români contemporani, Dan Lungu, va fi vineri, 2 octombrie 2009, ora 17.00, invitatul lunii în cadrul "Conferinţelor Cetăţii", cand îşi va lansa volumul "Cum să uiţi o femeie", aparut la editura Polirom. Cu acest prilej, Dan Lungu a avut amabilitatea de a ne acorda urmatorul interviu:
Reporter : Cum s-a nascut ideea volumului "Cum sa uiti o femeie"?
Dan Lungu: E o idee care s-a strecurat pe nesimţite. Nu a fost o „iluminare”, ci s-a insinuat. Cred că a venit din conjugarea a doua impulsuri care zăceau in amorţire: dorinţa de a scăpa de toxinele pe care le înghiţi atunci când scrii despre comunism şi aceea – foarte veche, de la începuturi – de a scrie despre iubire. Până la urmă nu a ieşit fix ce am vrut, ci, aşa cum spun adesea, e un roman jumătate de dragoste şi jumătate despre dragoste. Important este că sunt mulţumit de el şi că unele pagini îmi plac la fel de mult ca atunci când le-am scris.
Rep.: Cum a fost trecerea de la tema comunismului la cea a dragostei?
D.L. A fost o trecere foarte simplă, foarte naturală. Cum să spun, ca atunci când, după ce mănânci mult sărat, simţi nevoie să bei apă sau de ceva dulce. În ceea ce scriu mă ghidez după propriile mele frământări şi obsesii, astfel că nu am probleme de adecvare la subiect sau la stil. Mereu încerc sa înţeleg ce e cu lumea din jurul meu şi cine sunt eu, ce caut acolo, sau aici. Am scris despre comunism pe vremea când tema nu era la modă în literatură şi nici pe placul editorilor. Acum scriu despre dragoste, deşi subiectul „comunism” e în mare vogă. Metabolismul meu identitar e cumva decalat, însă nu pot scrie decât fiind foarte atent la el, fiindcă altfel falsez groaznic. Într-adevăr, stilul e omul.
Rep.: Cat este de important dialogul, in viata unei comunitati?
D.L: Nu există comunitate în afara dialogului, căci valorile comune
