De ce reusesc membrii PSD sa simta cai sub fund, gloante in degete si formula energiei pe limba, nedescoperita inca, dar navalnica, daca se strang intr-o sala si striga lozinci, afurisindu-l pe presedinte?
Cum isi simte Traian Basescu dintii mai fermi, bratul mai pietros si inima mai mare daca azvarle un chibrit aprins intre matele guvernarii care sfaraie deja intr-un scurt-circuit?
Probabil ca pentru noi, barbatii de rand, vointa de putere inseamna lungul nasului. Altfel n-am simti atata implinire cand prindem o reducere la bujii, n-ar fi atat de satioasa fericirea de-a gasi un salam mai lung si mai ieftin.
Simtim puterea mai ales cand ciocnim un pahar de bere cu prietenii dupa ce i-am cumparat copilului un ghiozdan nou, cand ne felicita nevasta pentru ca am reusit sa spalam o farfurie si cand ne-a pus seful mana pe umar.
Atat de mititele sunt bucuriile, si suma lor atat de temeinic indestulatoare pentru orgoliu, daca avem un dram de obraz, incat nu dorim sa luam locul indolentilor de la televizor.
Daca n-am avut bani sa-i cumparam copilului un ghiozdan nou, si i-am fixat lacrimi in ochi, ne umple rusinea. Mana sefului asteptata degeaba ne transforma in neputinciosi, spranceana femeii arcuita a dezaprobare, dupa ce i-am spart farfuria in cap, e mai amara decat orice dojana.
Asa functioneaza bunul simt, e suficienta puterea pe care o ai in timp ce restul oamenilor privesc spre tine ca la un om, nu ca la un carnasian.
Unde au pierdut politicienii orice farama de obraz, cum de a fost drumul atat de noduros incat, mereu impiedicat piciorul, i-a schimbat functiunea principala si l-a transformat in senila?
Noi nu mai avem nici o putere sa schimbam lucrurile, chiar daca am vrea. Romania are motorul ei, unde noi nu putem sa varam buna crestere, combustibilul traditional al victoriei, cu paiul
