Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BASCHET: Ionuţ Drăguşin, pivotul naţionalei, probleme mari de sănătate

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Ionuţ Drăguşin, pivotul naţionalei României şi al echipei BC Argeş Piteşti, are serioase probleme de sănătate, fiind sfătuit de doctori să-şi diminueze cât mai mult efortul fizic.

Drăguşin a evoluat doar 10 minute în prima etapă a Diviziei A la baschet masculin, în care piteştenii au învins Energia Rovinari cu scorul de 83-78.

„Valoarea transaminazelor este de 10 ori mai mare decât valoarea normală. Iniţial s-a crezut că este vorba despre hepatită, dar în urma unor analize amănunţite doctorii au exclus această variantă”, a declarat Drăguşin pentru adevarul.ro. „Deocamdată mi s-a limitat efortul fizic şi de aceea am evoluat doar 10 minute în ultimul meci. Nu merg nici la antrenamente, ci sunt prezent la joc, pe bancă pentru a-mi ajuta echipa atunci când este necesar”, mai spune pivotul de 2,21 m.

Jucătorul piteştenilor urmează să treacă printr-o nouă serie de analize săptămâna viitoare pentru a determina care este cauza nivelului crescut al acestor enzime ale ficatului.

Ionuţ Drăguşin s-a transferat în această vară la Piteşti de la CSU Cuadripol Braşov, acolo unde în ediţia 2008-2009 a avut o evoluţie excelentă postând 15,9 puncte şi 11,8 recuperări în medie pe meci.

În partida cu Energia, Drăguşin a marcat 4 puncte în cele 10 minute petrecute pe teren, argeşenii fiind conduşi către victorie de Liviu Dumitru, autor a 31 de puncte.

Iată rezultatele complete ale partidelor din prima etapă a Diviziei A (click pentru mai multe amănunte):

Marţi 29 septembrie

Steaua Turabo Bucureşti - CSU Atlassib Sibiu 69-75

Gaz Metan Mediaş - CSU Cuadripol Braşov 108-64

Miercuri 30 septembrie

CSU Asesoft Ploieşti - BCM Elba Timişoara 96-80

CSM Bucureşti - Gladiator Cluj-Napoca 82-65

CS Otopeni - BC Mureş Târgu-Mureş 66-63

CSM Oradea - SCM U Craiova 89-78

U Mobitelco Cluj-Napoca - Dinamo Bucureşti 74

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 3 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Mediafax acum o ora
„Suntem cu toţii foarte dedicaţi unui obiectiv pe care dorim cu toţii să îl atingem, şi anume o pace justă şi durabilă în Ucraina”, a spus Meloni, la Londra. Ea este de părere că „este foarte, foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se di

Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pentru apărare. Ursula Von der Leyen: Slăbiciunea generează mai mult război

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care va participa la un summit la Londra organizat de Regatul Unit pentru a aborda securitatea europeană şi sprijinul pentru Ucraina, a declarat că Uniunea Europeană îşi va creşte cheltuielile pent

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 31 minute
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Bolojan, primit de Keir Starmer la Londra. Președintele interimar participă la summitul liderilor privind Ucraina

Ziare.com acum 39 minute
Președintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina. Ilie Bolojan a fost întâmpinat de premierul Marii Britanii, Keir Starmer. Summitul liderilor privind Ucraina este organizat de prim-ministrul R

Ce i-a cerut „în privat” administrația Trump lui Volodimir Zelenski pentru a salva relațiile SUA-Ucraina, după disputa din Biroul Oval

HotNews acum o ora
Administrația Trump se așteaptă ca președintele ucrainean Volodimir Zelenski să își ceară scuze public omologului său american pentru altercația care a avut loc vineri în Biroul Oval, în fața camerelor de luat vederi, a declarat un oficial european,

Închiderea totală a Podului Dunărea dintre Ruse şi Giurgiu, amânată. Când va fi oprită circulația

HotNews acum 3 ore
Autorităţile bulgare au anunțat că închiderea totală a podului Giurgiu – Ruse, care era programată pentru 6 martie și 7 martie, 27 și 28 martie, a fost anulată, conform unui anunţ al Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, citat d

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu: Viitorul Europei se decide acum. România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu / Un acord SUA-Europa privind planul de pace este necesar

News.ro acum o ora
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu declară că viitorul Europei se decide acum iar România trebuie să fie pregătită pentru orice scenariu, reuniunile din următoarele zile fiind esenţiale pentru stabilitatea continentului nostru. Un acord SUA-Europ

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa lucrează la un plan de încetare a focului în Ucraina / Liderii europeni au sosit la Lancaster House

Mediafax acum o ora
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. Meloni, la Londra: Este foarte important să evităm riscul ca Occidentul să se divizeze

Lavrov îl laudă pe Trump și acuză Europa că nu vrea să oprească războiul. "Cine cere ca petrecerea să continue?"

Ziare.com acum o ora
Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că, spre deosebire de Statele Unite, Europa dorește ca războiul să continue, într-un interviu publicat duminică de grupul de media militar Krasnaia Zvezda. „Acum, după mandatul lui Joe Biden, au aju

Vremea

București
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/5°
lun.

0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/11°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°