Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO După taifunul Ketsana, vine ciclonul Parma! Dezastrul nu se opreşte aici

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Surse oficiale din Manila anunţă că Filipine, Vietnam şi Cambodgia urmează să fie traversate de ciclonul Parma, scrie presa internaţională. Ţările asiatice au fost grav afectate de furtuna tropicală, transformată în taifun, Ketsana, soldată cu 372 de morţi, zeci de răniţi şi sute de mii de persoane strămutate, potrivit ultimului bilanţ. Joi, Parma se îndrepta spre Filipine cu o viteză de 210 km/oră. În prezent, autorităţile locale examinează planul de evacuare a zeci de mii de persoane, care urmează să fie pus în curând în aplicare.

Potrivit Bloomberg , o furtună tropicală la est de Filipine pare să se dezvolte şi să capete puteri de "supertaifun". Biroul meteorologic guvernamental avertizează că zonele afectate de furia inundaţiilor sunt ar putea fi din nou lovite de ploi abundente şi vânt deosebit de puternic.

Ne confruntăm cu un taifun foarte puternic şi ar trebui să fim pregătiţi la cel mai înalt nivel a declarat Nathaniel Cruz, purtător de cuvânt al biroului pentru prognoze meteo.

Există posibilitatea ca acesta să devină un supertaifun a adăugat acesta.

Parma ar putea fi mai puternic decât Ketsana, care a provocat mari pagube materiale în capitala Filipinelor, Manila, în Vietnam şi în Cambodgia, scăzând în intensitate până la nivelul de furtună tropicală, înainte să ajungă în Laos.

Într-un raport făcut public se arată că cel puţin 37 de persoane au fost date dispărute, în timp ce mai mult de140 au fost confirmate ca fiind decedate în Filipine. Bilanţul furtunii tropicale Ketsana care a afectat capitala filipineză Manilla şi împrejurimile acesteia, provocând cele mai grave inundaţii din ultimii 40 de ani, a ajuns la 240 de morţi. Mai multe detalii aici.

Mai mult de 1,8 milioane de oameni au fost afectaţi de inundaţii şi peste 374,800 de filipinezi s-au refugiat în centrele de eva

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 7 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 3 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 3 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 6 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 6 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-4°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-4°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-5°
joi

-5°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°