- Editorial - nr. 389 / 1 Octombrie, 2009 Ii criticam deseori pe comunisti ca le placea sa cam bata apa-n piua, dar si sa se bata in piept, mai mult cu vorbele decat cu faptele, si doar intr-o oarecare masura aveam dreptate. Se spunea chiar ca masinaria lor, adica societatea, inainta greoi in intrecerea cu capitalismul, tocmai pentru ca in loc sa fie indreptata spre motor, cea mai mare parte a energiei era directionata spre claxon. Atunci cand gandeam astfel, trebuie sa recunoastem ca nu stiam ce ne asteapta. Ironia sortii a facut sa cada peste noi un regim de asa-zisa democratie, in care vorbaria si demagogia curg in cascade, ele fiind in proportie de 99 la suta specialitatea casei, adica a clasei politice. Fapta in sine, cea care da forta si vigoare unei societati, reprezentand o nimica toata, avand in structura activitatii guvernamentale doar un rol decorativ sau de ochii lumii, pentru a sugera celor neavizati ca "Atentie, si la noi se lucreaza!!!" Cum? Se vede de la o posta, pentru ca toata tara este in paragina, iar PIB-ul Romaniei se afla in continua scadere. Daca anul 1938 a fost apogeul cresterii economice si al prosperitatii in Romania interbelica, drum inceput imediat dupa Marea Unire de la 1918, prin constituirea statului national unitar (acum pe cale de demolare), daca 1980 a constituit varful avantului economic in cel de-al doilea ciclu survenit dupa marea conflagratie, pe baza conceptiei comuniste de dezvoltare, perioada de dupa 1990, care in mod logic trebuia sa fie cea mai fertila, dupa momentul caderii din deceniul 1980-1990, in mod cu totul inexplicabil, n-a mai avut forta necesara sa propulseze societatea romaneasca pe aceleasi coordonate ale progresului si prosperitatii. Scurgerile de energie spre vorbele goale au fost atat de mari, incat, atunci cand ar fi fost cazul sa se treaca la treaba, resursele erau deja epuizate. Guvernele care s-au scur