Valoarea de piaţă a centrelor comerciale de tip mall s-a depreciat în prima parte a acestui an cu 10-15%, în primul rând din cauza renegocierii chiriilor cu 30-40%, dar şi a fluxului slab de vizitatori care forţează retailerii să întârzie cu plata chiriei, consideră consultanţii imobiliari chestionaţi de capital.ro. „Mall-urile se ieftinesc plecând de la scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. În medie, până acum, valoarea mall-urilor a scăzut cu 10-15% ş
Valoarea de piaţă a centrelor comerciale de tip mall s-a depreciat în prima parte a acestui an cu 10-15%, în primul rând din cauza renegocierii chiriilor cu 30-40%, dar şi a fluxului slab de vizitatori care forţează retailerii să întârzie cu plata chiriei, consideră consultanţii imobiliari chestionaţi de capital.ro.
„Mall-urile se ieftinesc plecând de la scăderea puterii de cumpărare a populaţiei. În medie, până acum, valoarea mall-urilor a scăzut cu 10-15% şi va scădea în continuare proporţional cu reducerea atractivităţii, dată de puterea de cumpărare. Nu cred că o să atingă un minim imposibil, deoarece lumea s-a obişnuit să cumpere din mall, însă retailerii trebuie să îşi adapteze preţurile“, a declarat pentru capital.ro Adrian Crivii, general managerul companiei de evaluare Darian.
Potrivit lui Crivii, există trei metrode de evaluare a unei proprietăţi. Una în care se ţine cont de costuri, alta de venituri şi ultima de valoarea de piaţă. Centrele comerciale, fiind proprietăţi generatoare de venituri, hotărâtoare în realizarea unei evaluări este metoda după venituri.
Astfel, atâta timp cât veniturile din chirii scad, proprietatea se ieftineşte proporţional.
Pierderi de 5-10%
„Traversând o perioadă mai dificilă, retailerii au cerut reduceri de chirie de până la 30 – 40%. Proprietarii au fost nevoiţi să acorde discounturile solicitate pentru o perioadă limitată, ajungând pân