Mă tot întreb cât mai rabdă o ţară superbă, cum e România, halul în care este administrată. Pe fondul unei dramatice crize financiare şi economice, în care aveam nevoie de calm şi raţiune mai mult decât oricând, primul-ministru a găsit de cuviinţă să arunce în aer guvernarea şi, implicit, scena politică, printr-un gest necugetat. Sincer, cred că Emil Boc nu are toţi boii acasă dacă-şi permite să distrugă bruma de stabilitate ce exista între cele două partide aflate la putere.

Vocaţia de slugă a lui Emil Boc contrastează profund cu imaginea ardeleanului: serios, hotărât, mândru, de cuvânt. Din păcate, nici una din aceste caracteristici nu-i sunt specifice primului-ministru în funcţie. M-am născut la Constanţa, mi-am petrecut vacanţele copilăriei la Severin şi Timişoara. Sunt locuitor al Capitalei de vreo 18 ani. Dar am trăit mereu cu dorul Transilvaniei. În fiecare excursie sau deplasare de serviciu căutam să mai întârzii un pic. La Cluj, la Târgu-Mureş, Sibiu sau Bistriţa. Prin locuri magice precum Şomcuta Mare, Popasul Tihuţa şi multe altele.

Am realizat, cu sinceritate, că oamenii locului sunt mai cu frica lui Dumnezeu. Cuvântul lor se respectă mai mult decât prin sudul sau prin estul ţării. Nu vreau să acuz pe cineva. Pur şi simplu am constatat aceste lucruri. Şi că prin satele din Ardeal majoritatea oamenilor merg duminica la biserica din localitate. Îşi păstrează tradiţiile, sunt muncitori, au gospodăriile în regulă. Chiar dacă nu-s bogaţi, ardelenii nu mor de foame.

Ştiu să crească animale, să robotească de dimineaţa până seara, să-şi onoreze familia cu ce trebuie pentru a fi în rândul lumii. Mergând cu maşina, nu vezi atâţia muşterii atârnaţi de lemnul gardului, scuipând seminţe şi holbându-se la trecători.

Probabil, influenţa disciplinei germane şi austriece şi-a pus amprenta asupra lor. Poate şi preoţii, romano sau greco catolici, caută