Pentru constănţeni, în general, vara copilăriei oprimate de comunism însemna automat plajă. Plajă goală: nisip, mare şi ore întregi de zbenguială, însă pentru Cătălin D. vara însemna plaja la Portiţa, în compania pescarilor, dar mai ales a borşului lor faimos. Însemna înotat prin canale şi fugărit făzăniţe prin smârcuri. Însemna pescuit, pasiune bine păstrată până-n zilele noastre, care se împleteşte armonios cu arheologia (cealaltă pasiune - profesia) pe malul Dunării, la Capidava.
"În '89 pot spune că era şi urât şi frumos. Iarna era responsabilă cu urâtul, cu frigul din case şi cu lumina stinsă, însă refulam ascultând Europa Liberă şi Vocea Americii, pe care de altfel le asculta toată lumea. Circulau chiar şi casete cu emisiuni înregistrate şi de ele făceam rost mult mai uşor decât de scrierile interzise. Una dintre ele, de care până la urmă, după multe săpături, tot m-am lipit, a fost «Orizonturile roşii» ale lui Pacepa, litografiate.
Deci iarna era anotimpul întunecat şi rece din care încercam să scăpăm, agăţându-ne de firavele informaţii de-afară ce se strecurau către noi ca lumina pe sub uşă. Îl mai încălzeam citind, că oricum nu aveai altceva ce face, mai ales că-mi plăceau tare mult romanele istorice, şi urmăream cu interes Teleenciclopedia.
De copil dădeam singur fuga în casă, rupându-mă de la joacă, la ora la care începea Teleenciclopedia. De acolo mi s-a şi dezvoltat gustul pentru istorie şi arheologie. Vara în schimb, era altceva. Mergeam la plajă, la pescuit, la munte. Zilele erau lungi şi calde, iar nopţile erau... pline. Vara nu prea mai simţeam lipsurile. În '89, la începutul verii, am dat treapta a doua la liceu.
Ţin minte că taman în timpul examenelor a venit şi frate-miu acasă care a stat doar vreo două zile fiind şi el în sesiune. Avea la el «Quo Vadis», pe care încă n-o citisem, aşa că între exam
