După reacţiile negative din ultimele zile venite din partea şoferilor, reprezentanţii primăriei împreună cu proiectantul şi constructorul au luat decizia de a restrânge sensul giratoriu de la
După reacţiile negative din ultimele zile venite din partea şoferilor, reprezentanţii primăriei împreună cu proiectantul şi constructorul au luat decizia de a restrânge sensul giratoriu de la intrarea în municipiu dinspre Suceava. În prezent, circulaţia este sugrumată, pentru că şoferii au la dispoziţie o singură bandă.
Viceprimarul Cătălin Alexa spune că sensul giratoriu va fi micşorat şi astfel se vor putea amenaja câte două benzi de circulaţie.
„Acest sens giratoriu l-am făcut în ideeea de a fluidiza traficul, şi nu să încurcăm mai mult circulaţia. Cert este că în momentul în care va fi finalizat se va circula pe câte două benzi, cu excepţia intrării spre CET, unde nu există această posibilitate. Şoferii s-au speriat, dar cu siguranţă vor fi mulţumiţi în momentul în care sensul va fi finalizat”, a spus viceprimatul Cătălin Alexa. Acesta a mai precizat că sensul giratoriu va fi „reşapat“ în cel mult o lună.
Şoferii cred că primăria s-a complicat inutil
Decizia primăriei a fost primită cu neîncredere de şoferi, care cred că oricum lucrările au fost făcute lent şi prost. Conducătorii auto spun că de vină este proiectantul, dar şi primăria care nu a făcut verificări în momentul în care s-au început lucrările. Şoferii consideră că lucrările durează prea mult şi că un astfel de sens giratoriu se putea amenaja în circa o săptămână.
„Un sens giratoriu care să ocupe aproape toată intersecţia nu am mai văzut nicăieri în ţară. El a fost conceput greşit de prima dată.Dacă acum vor să îl mişcoreze e foarte bine dar de ce trebuia să îl facă prost prima dată şi apoi să intervină? Dacă îl făceau aşa cum trebuie de prima dată acum era