» Prabusirea regimului comunist a proiectat in presa straina imaginea teribila a Romaniei: orfelinate mizere, copii abuzati, prost hraniti si privati de ingrijire medicala.
» Vidul legislativ de atunci, dar si saracia au permis ca un numar mare de orfani sa ajunga in Occident, infiati sau cumparati. Despre unii nu se mai stie nimic, pentru altii insa adoptia a fost sansa unei vieti fericite.
Mama adoptiva a gemenelor Mikaela si Zoe Radford nu a uitat nici acum, dupa 19 ani, clipa in care si-a vazut fetele pentru prima data, intr-o maternitate din Pucioasa. Aveau doar doua saptamani si cantareau cate 1.500 de grame fiecare, fiind nascute prematur. Se intampla in noiembrie 1990, la o luna dupa ce Jan Radford venise in Romania, hotarata sa adopte un copil. "Ca femeie nemaritata, nu erau prea multe tari in 1990 care sa-mi permita sa adopt, de aceea am venit imediat in Romania", povesteste Jan Radford, 54 de ani, administrator al unui spital. In Romania se putea face atunci aproape orice. Reglementarile erau vagi, adoptiile se incheiau prin avocati si durau, in medie, cateva luni. Procedurile durau si mai putin daca erai dispus sa incalci legea, deja extrem de permisiva.
"Mi-a luat cam 10 zile sa gasesc un nou-nascut aparent sanatos. In cateva zile, actele erau gata. Dar unchiul tinerei mamici mi-a cerut 1.000 de dolari si o camera video", isi aminteste Jan. Adoptia respectiva a fost intrerupta, iar femeia si-a continuat vizitele prin orfelinatele si spitalele din tara.
A vazut mai multi copii, dar nu i-au convenit din cauza varstelor prea marisoare. si, cum avea de unde alege, a asteptat pana a gasit ce-si dorea, intr-o maternitate din Pucioasa, a zecea unitate medicala de acest gen pe care o vizita: "Doctorul a adus doua mici ghemotoace, infasurate in paturi. Mi s-au parut cei mai frumosi copilasi din lume, dar era vizibil ca se nascuse
