Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Jumătate dintre băimăreni au uitat să-şi plătească taxele

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Lideri la restanţe sunt posesorii de maşini, care au uitat de impozite. Începând de astăzi, fiecare zi de întârziere la plata impozitelor pentru clădiri, terenuri şi autovehicule se taxează.

Aproape jumătate dintre băimăreni au uitat să-şi plătească impozitele pentru bunurile pe care le deţin. Dintre cei 80.460 de băimăreni care figurează în baza de date a Direcţiei de Venituri, peste 40. 000 figurează cu datorii. Unii dintre ei au uitat nu numai anul acesta. „Avem contribuabili care n-au mai plătit în ultimii cinci ani niciun leu şi figurează la noi cu sume destul de mari, la care se adaugă şi penalităţile”, a declarat Melania Mureşan, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Venituri din cadrul Primăriei Baia Mare.

Pensionarii, primii care plătesc

Radu Ignătescu, un băimărean de 59 de ani, pensionar, spune că şi-a plătiti impozitele încă din luna martie. „Am profitat de reducerea de 10% care s-a aplicat dacă plăteai până la 15 martie şi aşa am făcut”, spune pensionarul. „Nu am vrut să rămân dator, că pe urmă uitam şi mă trezeam că figurez la rău-platnici”, adaugă Ignătescu.

La fel ca şi el a procedat şi Gheorghe Balaj, un taximetrist de 56 de ani. „Am plătit sub 300 de lei pentru maşină, apartament şi garaj. În prima zi din ianuarie am achitat, pentru că m-am învăţat minte după ce am uitat o dată şi am plătit penalităţi”, a subliniat Balaj.

Majoritatea datornicilor sunt posesorii de autovehicole

Potrivit declaraţiilor şefului Direcţiei de Venituri, cei mai numeroşi restanţieri sunt la capitolul impozite pe mijloace de transport. „În top conduc datornicii cu impozitele pentru maşini, 49%, urmaţi de cei care au terenuri, 44% şi cei care au clădiri, 38%”, a explicat Melania Mureşan. „Noi credem că datornicii sunt băimărenii care nu au domiciliul stabil în oraş sau sunt plecaţi în străinătate”, continu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Kirsty Coventry scrie istorie: A devenit prima femeie aleasă în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic / Rezultatele alegerilor

News.ro acum 57 minute
Kirsty Coventry a fost aleasă, joi, în funcţia de preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic. Este prima femeia care ajunge în această funcţie. Ministrul Sportului din Zimbabwe a devenit al 10-lea preşedinte al Mişcării Olimpice. Au mai candida

Octavian Morariu, ales în Comitetul Executiv al CIO - primul român după 39 de ani

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Octavian Morariu (63 de ani), fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a fost ales în boardul Comitetului Internațional Olimpic, el primind 53 de voturi. Este primul român într-o asemenea poziție la CIO după o perioadă de 39 de ani.

Cine sunt influencerii lui Călin Georgescu care au fost percheziționați. Bogdan Peșchir și Makaveli, printre cei vizitați de mascați. O jurnalistă a fost amenințată

Libertatea acum 3 ore
Procurorii de la Parchetul General desfășoară joi, 20 martie, 17 percheziții domiciliare în București și în județele Brașov, Botoșani, Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Maramureș, Mureș și Timiș, într-un dosar ce vizează infracțiunea de coruperea ale

Cărţile electronice de identitate au început să fie eliberate în judeţul Cluj

News.ro acum 2 ore
Toate serviciile de evidenţă a persoanei din judeţul Cluj au început, joi, eliberarea de cărţi electronice de identitate. Proiectul-pilot început la Cluj-Napoca va fi extins şi în restul ţării. Consiliul Judeţean Cluj arată, într-un comunicat de pre

Crin Antonescu: Preşedintele, oricare ar fi el, nu poate să-l demită pe domnul Ciolacu, sau niciun alt prim-ministru. Constituţia României nu permite acest lucru. Doamna Lasconi poate. Domnul Ponta poate. Domnul Nicuşor... Ce să mai vorbim?

News.ro acum o ora
Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat joi, că preşedintele, oricare ar fi el, nu poate să-l demită pe premierul Marcel Ciolacu, sau niciun alt prim-ministru pentru că nu permite Constituţia României acest lucru. ””Doamna Lasc

Japonia este prima națională calificată la Cupa Mondială din 2026

Gazeta Sporturilor acum 44 minute
Japonia este prima națională calificată la Cupa Mondială din 2026. Niponii s-au impus astăzi, 20 martie, în fața naționalei din Bahrain, 2-0, și au reușit să își adjudece calificarea matematică la turneul final.

OCDE: Datoria globală a trecut de 100.000 de miliarde de dolari, iar costurile dobânzilor cresc

BusinessMagazin acum 51 minute
Datoria guvernelor şi a companiilor din întreaga lume a depăşit 100.000 de miliarde de dolari anul trecut, potrivit unui raport publicat joi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite Reuters.

UE îşi amână contramăsurile în războiul comercial cu SUA până la jumătatea lui aprilie

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) anunţă joi că îşi amână - până la jumătatea lui aprilie - intrarea în vigoare aunor contramăsuri vizând produse produse americane ca răspuns la impunerea unor taxe vamale de 25% de către Donald Trump oţelului şi aluminiului, o

Autorităţile din Turcia au arestat zeci de utilizatori de social media care au reacţionat la arestarea primarului Istanbulului

Adevarul acum o ora
Poliţia turcă a arestat 37 de persoane care au postat mesaje pe social media după arestare primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, au anunţat joi autorităţile turce.

Premiile Gopo 2025: Filmele „Moromeții 3” și „Anul Nou care n-a fost” au primit cele mai multe nominalizări la „Oscarurile” cinematografiei românești

HotNews acum o ora
Filmele „Anul Nou care n-a fost” și „Moromeții 3” au obținut anul acesta cele mai multe nominalizări la Gala Premiilor Gopo, cu câte 13, urmate de „Săptămâna Mare” – 12 și „Trei kilometri până la capătul lumii“ – 9, anunță joi Agerpres. Producțiile

Vremea

București
acum

10°
joi

3°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/14°
Iasi
acum

12°
joi

2°/12°
vin.

4°/16°
sâm.

5°/16°
dum.

5°/11°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/10°
vin.

2°/13°
sâm.

4°/14°
dum.

7°/13°
Timisoara
acum

10°
joi

0°/11°
vin.

3°/15°
sâm.

6°/13°
dum.

8°/16°