Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea fetei care a plecat din comuna Ţaga să piloteze MIG-uri

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Mîrza Marilena Romina este una dintre cele 35 de fete care au reuşit în acest an să ocupe unul dintre locurile Academiei braşovene. De asemenea este una dintre cele 10 fete care vor deveni pilot de avion supersonic şi a reuşit să obţină şi cea mai mare medie de admitere dintre cei aproape 400 de înscrişi.

Tânăra de numai 19 ani a obţinut cea mai mare notă de admitere, 9.85. Şi-a dorit dintotdeauna să lucreze în cadrul armatei şi spune că şi-a a ales meseria de pilot de aviaţie pentru că o atrage zborul şi îi place să fie la înălţime. Cu toate că este cea mai bună din noua promoţie de militari, emoţiile deschiderii de an nu au lipsit nici pentru ea. „ Am avut emoţii mari. A fost prima defilare pentru Academie şi a ieşit foarte bine“, a spus la finalul festivităţilor, tânăra de 19 ani, originară din comuna Ţaga, judeţul Cluj.

Fără discriminare

Cu toate că haina militară este asociată mai întotdeauna cu o lume a bărbaţilor, fetele care au hotărât să urmeze o carieră militară spun că nu au parte de discriminare. 

Citeşte şi:

Simona Băierean, prima româncă pilot de MIGBacău: Simona Băierean a primit botezul primului zbor (GALERIE FOTO)

Şi bărbaţii recunosc faptul că într-o asemenea meserie nu e loc de asemenea diferenţieri. „Dacă au trecut de toate probele înseamnă că pot face tot ce facem şi noi. Noi chiar ne bucurăm că există şi fete aici, pentru că fără ele nu ar fi la fel“, este de părere şi Andrei Voicu, student în anul trei la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă. Promoţia de boboci 2009 are 105 de elevi.

 „Diferenţa dintre noi şi Şcoala de Aviaţie din Bucureşti este că noi, pe lângă brevetele de pilot, acordăm şi licenţe. De aici ies ofiţeri licenţiaţi. Am avut concurenţă de trei pe un loc la aviaţie şi 1,5 pe un loc la radiolocaţie, artilerie şi rachete antiaeriene“, spune Bogdan Chi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 5 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Bolojan şi liderii liberali au făcut curat în sala unde a avut loc Congresul PNL

BusinessMagazin acum 4 ore
Ilie Bolojan şi ceilalţi lideri liberali au strâns gunoiul în Sala Unirii unde a avut loc Congresul PNL. Operaţiunea s-a desfăşurat în timp ce participanţii la congres aşteptau rezultatele votului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 2 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°