Patru din cele 20 de magazine ale retelei locale SPAR, intrate in urma cu doua luni in insolventa, vor fi operate de catre un investitor din Brasov, Ioana Humeniuc, director in cadrul unui distribuitor de legume si fructe, potrivit Soranei Georgia, consultantul noilor investitori si fost director general al retelei SPAR.
Humeniuc, 38 de ani, a preluat franciza SPAR de la fratii Ioan si Floare Cuc, actionarii operatorului local al retelei, care detin de circa patru ani licenta pentru dezvoltarea brandului de retail in Romania. Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica. Floare Cuc a confirmat anterior pentru ZF ca a cedat patru magazine din Alba Iulia si Sfantu Gheorghe, fara a preciza numele investitorului.
"Noii operatori ai celor patru magazine SPAR din Alba Iulia si Sfantu Gheorghe au preluat de la vechii operatori (compania detinuta de fratii Cuc - n. red.) doar franciza si o parte din stocurile de marfa din aceste unitati, nu si datoriile acestor supermarketuri. Spatiile de vanzare apartin altor investitori, cu care au fost renegociate conditiile de inchiriere", a declarat Sorana Georgia.
Humeniuc a inregistrat in Brasov firma SPAR Discount, care va opera reteaua de magazine preluate de la fratii Cuc.
Ioana Humeniuc este director in cadrul grupului de firme BUT din Brasov, un distribuitor de legume si fructe care detine sapte aprozare in Brasov.
"Magazinele SPAR si BUT vor avea o centrala comuna de achizitii", a mai precizat Sorana Georgia.
Cele trei magazine din Alba Iulia si unitatea din Sfantu Gheorghe vor fi redeschise in urmatoarele doua saptamani si vor avea o oferta diferita de produse.
"Dupa reinaugurare, magazinele SPAR vor avea o oferta orientata mai mult catre produsele proaspete si o medie a preturilor mai mica decat inainte", a precizat Georgia.
Ea a mai spus ca este posibil ca investitorul din Brasov