Bătălia de azi din coaliţia de guvernare este incredibilă pentru un om de bun-simţ. Ea nu se dă pentru găsirea unor soluţii de ieşire din criză, nici pentru rezolvarea atîtor probleme de gestionare frauduloasă a banilor publici, ci doar pentru supremaţia asupra Ministerului Administraţiei şi Internelor. România a realizat performanţa negativă de a ajunge la un minus economic comparabil cu acela din anii de groază postceauşişti. Nu mai sînt bani pentru salariile bugetarilor. Sănătatea e aproape de colaps. Şomajul creşte. IMM-urile sînt la un pas de faliment. Consumul scade, sistemul de pensii e subfinanţat. Concedierile masive duc la disperare o populaţie îndatorată pînă peste cap la bănci. Ţinînd seama de dezastrul guvernamental de azi şi de incapacitatea şambelanului Palatului Cotroceni, Emil Boc, de a găsi soluţii viabile, Adrian Năstase poate părea un etalon de competenţă, iar Victor Ciorbea, un salvator naţional. Dezastrul administrativ şi abjecţia la care a coborît discursul public, politicienii trimiţîndu-se unii pe alţii la ligheanul cu apă, treji sau beţi, duc la disperare o populaţie care nu mai înţelege nimic. Cei raţionali pricep care e miza. Într-o ţară în care hoţii de voturi, de fiare vechi, de bănci, de iluzii nu au fost pedepsiţi, ei se încaieră din nou pentru cifrul seifului cu voturi. Hoţia de urne e veche, din 1946. Nici atunci, nici în 2004, nimeni nu a fost supus acuzării. Îmi amintesc cu durere de un bătrîn dintr-un sat ardelean care, după alegerile furate de comunişti, cu ajutor sovietic, s-a legat de gardul primăriei, după ce a aflat că alegătorii, în proporţie de 100%, au votat „Soarele“, simbolul electoral al comuniştilor. „Dar votul meu?“ Şi a fost condamnat la închisoare pentru că şi-a revendicat dreptul de alegător. Băieţii îndemînatici şi cu poftă de putere se luptă acum, ca şi atunci, pentru prada electorală. Văzînd că de mai mu