Poporul ăsta năpăstuit şi fără noroc se pregătea de cea mai cutezătoare faptă a sa. Era gata să verse sânge pentru a-şi recăpăta libertatea. În urmă cu 20 de ani, cam la vremea asta, era o toamnă agitată şi se anunţa o iarnă rece - ceea ce a şi fost. Toamna era una a furtunii politice. Cordonul sanitar inventat de Stalin în anii ’40 era gata să se destrame. Fusese acceptat de occidentali cu resemnarea dată de prezenţa câtorva milioane de soldaţi roşii la Berlin&Viena, în inima Europei. Kremlinul era decis să nu se retragă niciodată.

A durat 45 de ani să-şi ia tancurile, să se întoarcă acasă la ei. În acea toamnă miraculoasă din ’89 nu ştiam că baraca mai avea de trăit câteva săptămâni. Viteza cu care s-a prăbuşit acest castel din cărţi de joc este şi azi o mare enigmă. Tot ce se înţelegea prin „Europa de Est“ - Polonia, Germania de Est, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria - s-a prăbuşit în circa 120 de zile, dacă socotim de la 1 septembrie până la Anul Nou.

Nici nu aveai timp să te dezmeticeşti bine că soseau alte ştiri pe radiourile ascultate de toată lumea. Ba la Sofia, ba în Berlinul de Est, la Varşovia&Cracovia, la Budapesta se petrecea ceva ireversibil. Solidarnosci câştigase alegerile la 4 iunie. Ungurii deschiseseră graniţa spre Austria, sfâşiind Cortina de Fier anunţată de Churchill în 1946. La 12 septembrie, la Varşovia se instalează primul guvern necomunist din blocul sovietic în perioada postbelică. La 1 octombrie, preparativele pentru sărbătorirea a 40 de ani de existenţă a statului comunist german erau gata. Aici s-a produs supermediatizatul sărut între Gorbaciov şi Erick Honecker.

Era un mesaj că „doctrina Sinatra“ înlocuia efectiv „doctrina Brejnev - a suveranităţii limitate“, lansată în august ’68. Era un sărut ca între mafioţi, de condamnare.

Honecker nu va supravieţui două săptămâni la put