* CLM Brăila a luat această decizie la solicitările repetate, de majorare a preţului unui bilet, venite din partea transportatorilor
Începând cu luna noiembrie, brăilenii va trebui să plătească pentru o călătorie cu un mijloc de transport în comun, indiferent care e acela, 1,2 lei, faţă de 1 leu cât este în prezent. Acest lucru a fost hotărât în cadrul CLM Brăila, prin votul unanim al consilierilor locali, în cursul acestei săptămâni. Consilierii au luat în discuţie cererile repetate ale transportatorilor privaţi, dar şi ale "Braicar", care doreau să se majoreze preţul unui bilet la 1, 2 lei, 1, 4 lei sau chiar 1,5 lei, motivând că la preţul actual nu scot niciun profit şi de abia acoperă costul carburantului. Într-un final, municipalitatea a decis să se meargă pe propunerea "Braicar", care a fost cea mai mică dintre toate, de 1, 2 lei pentru un bilet, de la 1 noiembrie.