Recesiunea din zona euro va lua sfarsit in a doua jumatate a acestui an, insa nu si in tarile emergente din Europa, potrivit Fondului Monetar International.
Potrivit unui raport al FMI, rate scazute de inflatie vor permite mentinerea unor rate de dobanzi scazute si a alor masuri mai putin conventionale pe care bancile centrale le-au aplicat pentru a lupta impotriva crizei, relateaza Reuters.
In cele 16 tari din zona euro, produsul intern brut va creste cu 0,3 procente in 2010, iar in Marea Britanie cu 0,9 procente, dupa ce s-au contractact cu 4,2%, respectiv 4,4%, in 2009.
Pentru tarile emergente din estul Europei, FMI estimeaza o crestere de 1,8 procente, anul viitor, dupa o scadere de 5,2 procente, in 2009. Insa va continua sa existe o recesiune mai usoara in tarile baltice, Ungaria si Bulgaria, in timp ce Polonia si Turcia vor creste accentuat.
Rata somajului va ajunge la 11,7 procente in zona euro, anul viitor, in crestere fata de 9,9% in acest an si cu 50% mai mare decat in momentul declansarii crizei mondiale, in 2007.
In Spania si Irlanda, ale caror economii au fost grav afectate de colapsul pietei imobiliare si a constructiilor, rata somajului va creste la 20,2%, respectiv 15,5%.

@N_P