Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OPC verifica masinile KIA si motoarele BMW

Publicat in Ziua Constanta, joi 1 octombrie 2009 ·

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, Bogdan Dima, a informat că importatorii auto vor fi ţinta unor controale în urma unor comunicări primite prin sistemul de alertă european RAPEX.

Ultima comunicare primită prin RAPEX privind transmiterea, la nivel european, a unor informaţii referitoare la produsele periculoase include două avertizări legate de autoturismele KIA şi de motocicletele BMW. Şeful CRPC, Bogdan Dima, a menţionat că este vorba de autoturisme KIA - Carens, Carnival şi Sportage - produse în perioada 20 septembrie - 25 octombrie 2006. Potrivit avertizării, aceste autovehicule prezintă riscuri de leziuni deoarece au probleme la lumina de frână şi se poate dezactiva controlul electronic al stabilităţii sau nu se activează, uneori, când pedala de frână este apăsată. Aceste nereguli au fost descoperite, pentru prima dată, în Grecia, iar în UE s-a dispus colecţia voluntară de către importatori. În schimb, până la ora actuală, la noi în ţară nu s-a suflat o vorbă despre asta. Dima ne-a declarat că a făcut adrese către importatorii acestei mărci şi a dispus demararea unui control. „Importatorul trebuia să anunţe populaţia şi să retragă maşinile respective pentru a fi verificate în service sau pentru înlocuire", a adăugat şeful CRPC Constanţa.

Un alt mijloc de transport ce ar putea pune în pericol siguranţa consumatorilor sunt motocicletele BMW fabricate în perioada august 2006 - ianuarie 2008 cu numărul de omologare E1*2002/24*0199*. Problemele acestui model au fost descoperite în Germania şi a fost retras, de către producător, de la consumatori. Dima a specificat că aceste motociclete prezintă risc de leziuni din cauza pătrunderii apei în combustibil, pompa de alimentare putând avea eşecuri în alimentarea cu combustibil şi poate duce la oprirea motorului. În opinia sa, importatorii sau producătorii celor două mijloac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum o ora
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Incendiu puternic într-un bloc din Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și 28 de locatari au fost evacuați

Gandul acum 34 minute
Un incendiu puternic a izbucnit într-un bloc din Baia Mare, luni dumineață, 21 iulie 2025. În urma deflagrației, două persoane au fost rănite. S-a dispus evacuarea a 28 de persoane din imobil, iar pompierii au intervenit de urgență. Un incendiu a iz

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 9 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

22°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°