Antrenorul Stelei le-a spus elevilor săi că vrea determinare pînă la sacrificiu, plus un joc inteligent tactic, bazat pe posesie şi pe ofensivă
După două săptămîni de antrenamente şi 3 jocuri oficiale, două în campionat şi unul în Cupa României, pentru Mihai Stoichiţă diseară va avea loc redebutul în Europa pe banca Stelei. Poate tocmai de aceea, înainte de a pleca spre Enschede, dar şi după ce au ajuns la destinaţie, Stoichiţă a încercat să-şi motiveze jucătorii la maximum pentru marea întîlnire de diseară cu vicecampioana Olandei. Ce metode a folosit "Lippi?".
"Intraţi în istoria Stelei!"
Antrenorul le-a vorbit elevilor săi despre marea şansă pe care o vor avea astă-seară. "Steaua a reuşit întotdeauna rezultate mari în Europa, aşa trebuie să reuşim şi joi, dar pentru asta trebuie să vă sacrificaţi pe teren. Să văd determinare pentru fiecare balon, să văd că doriţi cu adevărat să intraţi în istoria acestui club. Imaginaţi-vă ce ar însemna o calificare în primăvară şi apoi avansarea spre fazele finale! S-ar vorbi despre voi şi peste mulţi ani, aşa cum se vorbeşte despre cei care au jucat semifinala din 2006", le-a zis Stoichiţă, care are ca argumente şi două meciuri mari reuşite de Steaua cu el pe bancă acum 10 ani: ŢSKA Sofia - Steaua 0-2 şi mai ales Fenerbahce - Steaua 1-2.
"Deştepţi şi ofensivi"
Stoichiţă nu a lăsat nimic la voia întîmplării nici din punct de vedere tactic. După ce a aflat totul despre Twente de la Ţiţi Dumitriu, care i-a văzut pe olandezi în week-end, le-a spus lui Ghionea şi compania: "Deja cred că ştiţi filosofia mea, să jucăm ofensiv, noi să fim cei care impun jocul. Nu contează că evoluăm în deplasare, că vom avea un stadion ostil, trebuie să ne facem jocul de pase şi să fim deştepţi, să stăm mai mult în terenul lor, să jucăm tot timpul pe spaţiu liber înspre poarta adversă şi să le punem proble