(Articol apărut în numărul din 29 septembrie al Revistei 22)

România ar fi mai mult decât e astăzi cu mai puţini. Mai puţini parlamentari, mai puţini miniştri, mai puţini prefecţi, mai puţini în consilii, comitete şi comisii. Sunt prea mulţi şi tendinţa lor naturală e să vrea să fie din ce în ce mai mulţi. Fiecare îşi formează un aparat care inventează rosturi cu o ingeniozitate demnă de o cauză mai bună. E probabil cea mai grea luptă pe care România o are de dat – cea cu cohortele bugetofage.

Iau un exemplu de care m-am lovit recent, ca om de afaceri: trezoreria. Echivalentul ofiţerilor de cont de la bănci, ofiţeresele de cont de la trezorerie ţin evidenţa firmelor de care răspund, doar pe hârtie. De fiecare dată când mă duc acolo, trebuie să îmi găsească dosarul fizic în care e tipărită situaţia contului meu în fiecare zi. Eu nu pot să fac fără ele niciunul dintre paşii pe care îi fac singur, în fiecare zi, cu banca la care am cont. Dacă vreau să transfer bani din contul meu de trezorerie în contul din bancă, trebuie să procedez în felul următor: întâi trebuie să mă duc la trezorerie şi să cer un extras de cont (nu pot verifica situaţia contului meu nicicum altcumva). După ce văd la faţa locului câţi bani am, sunt obligat să plec de acolo pentru că nu pot completa niciun ordin de plată pe loc. Ele nu-mi pot elibera niciun document.

Trebuie să mă duc la birou, să descarc un formular de pe Internet, să-l completez şi apoi să mă întorc cu el la trezorerie ca să-l depun la ghişeu. Ele îl preiau şi apoi tot ele fac plata. Mi s-a părut cea mai pervertită utilizare a Internetului cu care m-am întâlnit vreodată. Experienţa e pe cât de năucitoare, pe atât de grăitoare despre cum o instituţie îşi poate inventa muncă şi rost. Rezultatul e doar o enormă risipă. Mie îmi consumă degeaba o jumătate de zi, lor le justifică un sediu şi o leafă şi toţi ieşim în