Sâmbătă, 3 octombrie, va avea loc în Suedia prima ediţie a Festivalului EasternXpress, care îşi propune să ofere publicului suedez o altă imagine a ţărilor din sud-estul Europei.
Pe parcursul festivalului care va dura două zile, vor fi difuzate proiecţii ale filmelor de animaţie realizate de Ion Popescu Gopo, primul cineast român distins, în 1957, cu premiul Palme d'Or, anunţă ICR Stockholm.
Astfel, pe 3 şi pe 4 octombrie, publicul va avea parte de proiecţii de filme ruseşti, româneşti sau cehe, de muzică tradiţională, expoziţii de artă, un spectacol de modă şi un târg cu produse culinare tradiţionale din ţărike din estul Europei.
Selecţiile semnate Ion Popescu Gopo vor fi prezentate publicului duminică, începând cu ora 15.00.
Ion Popescu-Gopo s-a născut în 1923, în Bucureşti; şi a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”, o creaţie proprie care l-a făcut celebru şi i-a câştigat câteva premii naţionale şi internaţionale, actor, scenarist şi regizor de film. A încetat din viaţă în noiembrie, 1989.