Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plajele din Itacaré

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Şi dacă tot am dus copilul la ecograf şi am ajuns iar în Itacaré, am zis hai să vizităm toate plajele. Că tot ne trăim viaţa ca o vacanţă şi timpul e principala noastră bogăţie, de când cu Brazilia asta. Sunt cinci plaje în Itacaré: Concha, plină de terase, baruri şi discoteci, cu un Ocean calm şi primitor ca o bunică atunci când îi vin nepoţii în vizită. Oceanul nu are valuri pe Praia do Concha, ceea ce îl face locul perfect pentru familişti: se pot bălăci în voie cu copiii, fără teama că vine vreun val nebun şi mătură tot în cale.

Următoarele patru… ei bine, sunt altă poveste! Patru plaje de surf, una mai frumoasă, mai stâncoasă şi mai spectaculoasă ca alta. Se numesc Praia do Resende, Tiririca, Praia do Costa şi Ribeira. Una se formează dintr-o pădure de cocotieri.

Alta are un râuleţ alături, o pajişte, o minicascadă şi nişte stânci negre la întâlnirea cu care Oceanul îşi transformă cântul valurilor într-o adevărată simfonie, cu atâta pasiune şi forţă încât nu ştii dacă să te minunezi sau să te sperii un pic. A treia plajă e mică şi aproape pustie, iar pe Ribeira stau mai mult Sao Paulistanii pe şezlonguri de plastic, serviţi fiind de băieţi oricând gata să mai aducă o bere rece de la gheaţă.

Am mâncat şi noi pe Ribeira - peşte cu sos de creveţi, o bunătate gătită pe loc la o terasă pe care n-am fi dat doi bani, dacă nu ne-ar fi convins un chelner simpatic în pantaloni scurţi că „la noi e cea mai bună mâncare şi cel mai mic preţ!“

Iar surferii cei frumoşi şi exotici sunt pe Tiririca. Un show de muşchi, îndemânare, curaj şi înfruntare cu valurile, fete şi băieţi deopotrivă. Un show care se vede în toată splendoarea, de sus de pe stâncile cele negre şi spălate de valuri. Laura Câmpean din Piracanga, Brazilia Foto: Florian Câmpean

* Alte poveşti din Brazilia puteţi citi şi pe blogul Laurei şi a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 7 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 5 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 8 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 5 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 5 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°