Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri sub ameninţarea rachetelor iraniene

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 1 octombrie 2009 ·

Iranul este aşteptat să dea socoteală astăzi, la Geneva, cu privire la ultimele dezvăluiri legate de programul nuclear. Sursa: Reuters

Din nou, toţi ochii lumii sunt îndreptaţi spre Iran. Dacă ar fi vorba despre vreo altă ţară, postura de stat pus la colţ ar putea fi cel puţin incomodă. Dar regimul de la Teheran este obişnuit cu statutul de duşman public numărul unu, îl cultivă abil şi îl foloseşte, fără teamă vizibilă, într-un joc de cele mai multe ori greu de înţeles. Regimul de la Teheran s-a grăbit să facă public faptul că are un nou amplasament nuclear, imediat ce a sesizat pericolul ca dezvăluirea să fie făcută de serviciile de informaţii americane.

Din nou, Iranul a fost cu un pas înaintea SUA. În plină tulburare internaţională, Teheranul nu s-a oprit. A urmat testarea de rachete care pot atinge Europa de Est. La prima vedere pot părea gesturi inconştiente, dar Iranul nu face decât să îşi aranjeze aşii din mânecă pentru negocieri pe marginea programului său nuclear şi să se afirme ca o putere regională de care nu se poate să nu se mai ţină cont, o putere regională care schimbă tot mai mult echilibrul fragil din Orientul Mijlociu.

Timp câştigat

Prezenţa Iranului, în sfârşit, la negocieri la Geneva, faţă în faţă cu cele cinci mari puteri din Consiliul de Securitate ONU plus Germania, este văzută de optimişti ca un pas înainte, în pofida gesturilor iraniene percepute ca sfidătoare din ultima vreme şi în pofida declaraţiei ferme a Iranului că nu renunţă la dreptul de a îmbogăţi uraniu în scopuri civile conform Tratatului de Neproliferare Nucleară. Dar în fapt, Teheranul este deja în câştig la capitolul timp.

Este ceea ce a făcut Iranul de câţiva ani încoace: a câştigat timp pentru dezvoltarea programului nuclear, printr-un du-te-vino diplomatic năucitor şi lipsit de rezultatul dorit de SUA, adică opr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 52 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 27 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°