Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maraton in Piatra Craiului

Publicat in HotNews, joi 1 octombrie 2009 ·

A ajuns la editia a patra. Are acum si sponsor principal, participa sportivi din mai multe tari. Dar ce pare cel mai greu de necrezut este faptul ca vor participa circa 300 de alergatori. Maratonul Piatra Craiului Salomon ramine cea mai importanta cursa de alergare montana din Romania.

Simbata de dimineata, chiar daca va fi vreme rea, se va da startul maratonului montan Piatra Craiului Salomon. Plecarea e din centrul orasului Zarnesti, judetul Brasov, apoi cursa va urma un traseu ce inconjoara – pe o distanta de circa 41 de kilometri – creasta Pietrei Craiului. Macar pentru frumusetea numelor si a locurilor, sa amintim traseul: Gura Riului, Fintina Botorog, sat Magura, Casa Folea (Pestera), La Table, Poiana Lespezi, Funduri (pe creasta), Valea Urzicii, Ceardacul Stanciului, Marele Grohotis, Umerii Pietrei Craiului, Refugiul spirlea, Plaiul Foii, Valea Ursilor, Refugiul Diana, Coltul Chiliei, Zarnesti centru.

Diferenta de nivel pozitiva a cursei este de +2150 m, dar aceasta include si coboriri cumulate de acelasi nivel. Vor fi premiati primii trei cistigatori la 11 categorii de virsta, feminin si masculin.

La competitie s-au inscris aproape 300 de alergatori (incepatori, amatori, profesionisti), printre care se remarca doi sportivi greci (Kalaboukas Charalambos si Karlos Kyriakos), care fac parte din echipa Salomon. Numarul de participanti a crescut in fiecare an, astfel: 50 in 2006, 98 in 2007, 168 in 2008.

Competitia include in premiera si o cursa pentru copii, MPC Junior, care se va desfasura in dupa amiaza zilei de 3 octombrie. A doua zi dupa cursa, participantii la maraton sunt asteptati sa participe la plantarea a 3 mii de puieti de molid in cadrul unei actiuni ecologice ce isi propune reducerea impactului negativ al taierilor de padure facute in Parcul National Piatra Craiului.

Mai multe amanunte aici A aju

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premieră: Președintele din Coreea de Sud a fost arestat

Wall-Street.ro acum o ora
Yoon Suk Yeol, fostul procuror devenit președinte al Coreei de Sud, a fost arestat pentru a fi tras la răspundere în legătură cu legea marțială pe care a decretat-o. El va intra în istorie ca primul șef de stat în exercițiu al Coreei de Sud care a f

Dosarul Mineriadei: Petre Roman, chemat la Parchetul General. „Această învinuire este profund nedreptă”

HotNews acum 36 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat, miercuri dimineață, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii. La intrarea în sediul Parchetului, el a

Fostul premier Petre Roman, audiat din nou în dosarul Mineriadei din iunie 1990

Ziua Constanta acum 22 minute
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat miercuri dimineață la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul Mineriadei din iunie 1990, în care este acuzat de săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Potrivit unor surse judiciare, Petre Roman

15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale, dată aleasă pentru a omagia ziua nașterii marelui poet Mihai Eminescu

Ziua Constanta acum o ora
La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Născut la Botoșani, 'poetul nepereche' a fost și prozator, dramatu

UPDATE - Autoutilitară lovită de tren în judeţul Cluj / Un bărbat a murit / Circulaţia feroviară oprită temporar între staţiile Gherla şi Dej - FOTO

News.ro acum o ora
O autoutilitară a fost lovită de un tren, miercuri, în judeţul Cluj, iar un bărbat a murit. Traficul feroviar în zonă este oprit. UPDATE: ”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 07:40, circulaţia trenurilor este tem

Circulaţie feroviară întreruptă între Dej şi Gherla, în urma unui accident. Două trenuri, afectate

Mediafax acum o ora
Circulaţia feroviară este întreruptă miercuri dimineaţa între Dej şi Gherla, în urma unui accident produs în apropierea localităţii Mintiul Gherlii. Două trenuri sunt afectate, transmite CFR SA.

Incendiu la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale / De la ce a pornit focul

News.ro acum 4 ore
Pompierii au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu care a izbucnit la depozitul de colete Sameday din comuna Miroslava. Flăcările au afectat un birou. ”Forţe şi mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Ia

Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare îl dă în judecată pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la Twitter

News.ro acum 3 ore
Comisia pentru Bursă şi Valori Mobiliare (SEC) din SUA l-a dat în judecată, marţi, pe Elon Musk pentru că nu ar fi dezvăluit în mod corespunzător participaţia sa la X, cunoscut atunci sub numele de Twitter, aşa cum prevedea legea federală, care îi p

Horoscop pentru miercuri, 15 ianuarie 2025. Una din zodii are parte de multă forfotă

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este rost de petreceri si aventuri. Totusi, buna dispozitie iti poate fi umbrita de catre persoana iubita sau de catre copii. Ti se poate reprosa faptul ca esti preocupat de propria-ti persoana si cufundat in propriile ganduri, neglijand as

Noul premier al Franței îl acuză pe Elon Musk că susține „o nouă dezordine mondială, care amenință orice echilibru și orice reguli de apărare”

Adevarul acum 41 minute
François Bayrou, noul premier al Franței, a declarat că țara sa trebuie să rămână fermă în fața unor figuri precum Elon Musk, care reprezintă „o nouă dezordine mondială”, potrivit Mediafax.

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/6°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/6°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°