Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxa pe medicament vândut

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 octombrie 2009 ·

Ministerul Sănătăţii introduce de azi sistemul „clawback”. Producătorii de medicamente vor finanţa sistemul din ceea ce vând

Ministerul Sănătăţii a anunţat ieri că sistemul sanitar românesc va avea suficiente resurse financiare şi pentru trimestrul patru al anului. Ion Bazac, ministrul Sănătăţii, propune ca o soluţie de finanţare introducerea, în premieră, a sistemului „clawback” (cost-volum), prin care crede că va obţine în acest an circa 100 de milioane de lei. Potrivit ministrului, clawback este „un sistem prin intermediul căruia toţi producătorii de medicamente care desfac produse pe piaţa românească vor contribui la finanţarea sistemului public de sănătate cu 5% până la 11% din veniturile realizate în urma vânzării produselor. Grila de contribuţie va fi progresivă, permiţând implementarea principiului cost-volum din Noua Politică a Medicamentului, adică scăderea efortului financiar public pe măsura creşterii volumelor de medicamente achiziţionate”. Măsura va fi aplicată tuturor producătorilor sau deţinătorilor de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor începând chiar de astăzi, pentru veniturile provenite din relaţia cu instituţiile publice de sănătate, şi anume pentru vânzările de medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru cele din Lista medicamentelor compensate, precum şi pentru cele care sunt achiziţionate de către spitale. De asemenea, ministrul spune că, aceste sistem ar putea aduce la anul circa 570 de milioane de lei anul următor. Sistemul clawback a fost utilizat sau încă este utilizat cu succes în state ca Italia, Polonia, Olanda, Ungaria, Belgia, Marea Britanie, Portugalia, Irlanda şi Franţa. Ungaria foloseşte acest sistem din anul 2006, utilizând o cotă procentuală unică de 12% care se aplică tuturor producătorilor ale căror produse se află pe lista de medicamente compensate sau care se utilizează în consum

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O eroare Google Maps a creat haos pe străzile din Germania

Mediafax acum o ora
Persoanele care au folosit serviciul de navigație Google Maps în jurul marilor aglomerări urbane, precum Frankfurt, Hamburg și Berlin, pe autostrăzile dintre vestul, nordul, sud-vestul și centrul Germaniei s-au confruntat cu hărți presărate cu o mul

Mesaj RO-ALERT în București: Ploi torențiale, descărcări electrice și rafale puternice de vânt

HotNews acum 39 minute
Bucureștenii au primit vineri seară un mesaj RO-ALERT de vreme extremă, care anunță ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că fenomenele periculoase sun

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 2 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 50 minute
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 4 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum o ora
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Statul olandez, pregătit să plătească 5,7 milioane de euro despăgubire pentru furtul artefactelor dacice

G4Media acum 2 ore
Guvernul olandez a constituit un provizion de 5,7 milioane de euro pentru plata unei eventuale despăgubiri după furtul artefactelor dacice expuse la Muzeul Drents din Assen, a anunţat vineri Ministerul olandez al Culturii, potrivit agenției de știri

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°