Criza imobiliara de peste Ocean are tot mai multe semne de atenuare. Vanzarile de case noi dar si vechi au crescut in ultimele patru luni, indicand astfel finalul celei mai grave crize imobiliare.
Principalii factori care au determinat in SUA scadera lenta a preturilor pe piata imobiliara sunt reprezentati de ieftinirea creditelor ipotecare, subventia acordata de stat celor care isi achizitioneaza pentru prima data o locuinta, dar si de reducerea numarului executarilor silite.
Valoarea caselor in 20 de zone metropolitane din Statele Unite a scazut intr-un ritm foarte lent, in timp ce increderea clientilor s-a imbunatatit, fapt ce denota o atenuare vizibila a semnelor recesiunii pe piata imobiliara, conform economistilor americani citati de Bloomberg si preluati de Eurometropola.
"De la an la an, scaderea preturilor locuintelor a incetinit considerabil. Increderea generala s-a imbunatatit pe termen scurt, in replica la economia generala", a declarat economistul Michelle Meyer pentru Bloomberg.com.
Vanzarile de locuinte noi au atins in luna august cel mai inalt nivel in aproape un an, conform raportului Departamentului de Comert, in timp ce vanzarile caselor vechi au cunoscut o scadere neasteptata, ramanand insa la al doilea cel mai inalt nivel din ultimele 23 de luni, conform Asociatiei Nationale a Agentilor Imobiliari.
Indicele de pret pentru luna iunie a cunoscut totodata o crestere de 1.4% fata de luna precendenta, dupa o crestere de alte 0.5 procente in luna mai, insa economistii prefera sa analizeze global evolutia preturilor, la finalul anului.
"In al treilea trimestru am inceput sa vad cateva semne reale ca piata imobiliara incepe sa se stabilizeze", a declarat pentru Bloomberg.com Stuart Miller, care sustine ca acum este momentul optim pentru a face investitii in piata imobiliara.
@N