- Cum consideraţi că a contribuit România la consolidarea relaţiilor dintre Republica Populară Chineză şi Uniunea Europeană şi care va fi rolul pe care România îl va avea în viitor, din acest punct de vedere?
- Trebuie să încep prin a aminti că în toate documentele politice bilaterale din ultimele două decenii, partea chineză a declarat oficial că sprijină aderarea României la Uniunea Europeană şi a salutat integrarea noastră, în anul 2007, prin frumoasa apreciere că, prin noi, China "are un prieten mai mult în UE"! În acelaşi timp, evocând prospeţimea prezenţei noastre în ansamblul comunitar, sunt convins că suntem, încă, în plin proces în care noi, românii, abia învăţăm cât şi cum putem face în UE. De aceea merită să fim extrem de alerţi la actuala etapă a raporturilor sino-comunitare, care este extraordinară: UE reprezintă acum partenerul numărul unu al Chinei în ce priveşte comerţul, ca furnizor de tehnologie şi al patrulea ca investitor. Prietenii chinezi ne percep ca un stat membru care, în virtutea experienţei din perioada de stat candidat şi a tranziţiei sistemice, dispunem de elemente de referinţă pentru China însăşi, care, fără a fi un stat candidat, are preocupări de adaptare şi justificate ambiţii de asimilare a ceea ce este valoros şi util.
- Relaţiile comerciale dintre România şi Republica Populară Chineză au o bogată tradiţie. Cum consideraţi că vor evolua aceste relaţii în anii următori?
- Avem tradiţie şi ar trebui să nu o uităm, măcar pentru faptul că suntem unul dintre puţinele state din lume, doar zece, care aniversează 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice cu Republica Populară Chineză. Şi ar trebui să nu uităm că România a fost nu doar un partener comercial important al Chinei, ajungând în anul 1979 la un nivel al schimburilor de 1 miliard de dolari. În procesul de industrializare al Chinei, am j
