Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gazele naturale se ieftinesc la nivel mondial

Publicat in Adevarul, joi 1 octombrie 2009 ·

Recesiunea a provocat o scădere cu 10% a consumului de gaze în SUA şi în UE. Semnalele de sfârșit ale crizei - creşterea producţiei industriale, stabilizarea ratei şomajului - nu au influenţat deocamdată cererea de gaze. Perioada de creştere a preţurilor la gaze naturale s-a încheiat după ce toate cele 400 de depozite de gaze din SUA sunt pline ochi. Cantitatea înmagazinată a ajuns la valoarea-record de 113,3 miliarde de metri cubi la începutul acestei toamne, a comunicat Departamentul Energiei din SUA.

Una dintre companiile energetice Gulf South Pipeline a spus că depozitele sale au fost umplute peste capacitatea de înmagazinare, ceea ce va atrage penalităţi pentru clienţii ce şi-au depăşit cotele contractuale. Conform estimărilor guvernamentale, recesiunea economică a provocat reducerea cererii cu 2,4% în 2009. Contractele futures pentru luna noiembrie au scăzut cu 19%, la aproape 144 de dolari pe mia de metri cubi.

Contractele futures cu livrarea în noiembrie crescuseră cu 32%, de la minimul de 132 de dolari pe 1000 mc, înregistrat la data de 3 septembrie, după ce rapoartele semnalau încheierea recesiunii şi o creştere a cererii pentru combustibili începând cu 2010. Livrările pentru luna octombrie au câştigat 49% în aceeaşi perioadă.

Semnalele evidente de revenire economică nu s-au tradus însă în revenirea cererii pentru gazele naturale. Consumul industrial din SUA va scădea cu 9,8% până la sfârşitul acestui an, în timp ce producţia de combustibili se va majora cu 0,9%.

Chiar cu aprecierea preţurilor la gaze din această lună, cotaţiile au fost cu 73% mai mici decât vârful din 2 iulie 2008, de 504 dolari pe 1.000 mc. Per total, cu o scădere de 34%, piaţa gazelor naturale a înregistrat cea mai proastă performanţă din cele 19 mărfuri incluse în calculul indicelui Reuters/Jefferies CRB. Indicele a crescut cu 9,8%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu: Maximă asprime pentru traficanţi, maximă! Sincer vă spun eu, dacă aş putea, ştiu că nu se poate, aici aş face ca în China, i-aş împuşca pe stadion. Ştiu că e grav ce spun, dar asta aş face

News.ro acum 5 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, afirmă că, fără a susţine ideea pedepsei capitale, în ceea ce priveşte traficanţii de stupefiante ar acţiona ca în China, unde dealerii de droguri riscă să fie condamnaţi

Cum arată declarația dată de Crin Antonescu la Securitate și ce a scris despre un prieten în 1988

Libertatea acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a citit public, pentru prima dată, joi, 17 aprilie, declarația scrisă la Securitatea comunistă a lui Nicolae Ceaușescu în 1988, care a fost scoasă din arhivele CNSAS.

Tragedie în Italia: O telecabină s-a prăbușit după ce s-a rupt cablul, lângă Napoli. Patru oameni au murit

HotNews acum 4 ore
Patru persoane au murit şi una este grav rănită după ce o telecabină s-a prăbuşit joi lângă Napoli, în sudul Italiei, au declarat serviciile de salvare montană şi pompierii, relatează Reuters, conform News.ro. Accidentul a avut loc la Monte Faito, u

UPDATE - Incident armat în campusul Universităţii din Florida: cel puţin doi morţi, un suspect este în custodia poliţiei / Autorul este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum o ora
Un bărbat înarmat a ucis joi două persoane şi a rănit alte patru la Universitatea de Stat din Florida (FSU), înainte ca atacatorul - fiul unui ajutor de şerif al unui comitat local - să fie împuşcat şi reţinut, potrivit unui bilanţ actualizat anunţa

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea USR de anulare a deciziei BEC prin care formaţiunea nu poate face campanie pentru Nicuşor Dan/ Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant” a semnatarului cererii

News.ro acum 8 ore
Curtea de Apel Bucureşti a respins, joi, solicitarea USR de anulare a deciziei Biroului Electoral Central prin care a stabilit că formaţiunea nu poate face campanie electorală pentru Nicuşor Dan. Instanţa a invocat ”lipsa calităţii de reprezentant”

Donald Trump bate în retragere la întâlnirea cu Giorgia Meloni și se declară „100% sigur” că va ajunge la un acord cu UE: „Va fi o afacere corectă”

Libertatea acum 4 ore
Președintele american Donald Trump, care a primit-o joi, la Casa Albă, pe șefa Guvernului italian Giorgia Meloni, s-a declarat „100% sigur” că va ajunge la un acord cu Uniunea Europeană (UE) pe tema taxelor vamale, relatează AFP.

ULTIMA ORĂ Ucraina are dovezi că Beijingul furnizează armament Rusiei, afirmă Zelenski

HotNews acum 7 ore
Ucraina are informații care arată că China furnizează artilerie și praf de pușcă Rusiei, a declarat joi președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la câteva zile după ce soldații ucraineni au anunțat că au luat prizonieri cetățeni chinezi care lupta

Șase răniți într-un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida

G4Media acum 5 ore
Cel puțin șase persoane au fost transportate la spital după un schimb de focuri la Universitatea de Stat din Florida, în Tallahassee. O persoană a fost luată în custodie după împușcăturile de joi din clădirea Student Union a universității, potrivit

„Maru”, dealerul lui Vlad Pascu, arestat preventiv!

Ziua Constanta acum 10 ore
Tribunalul București a decis azi, 17 aprilie 2025, ca Tudor Duma, alias „Maru” dealerul de droguri al lui Vlad Pascu, să fie arestat preventiv pentru 30 de zile. Potrivit procurorilor DIICOT, la data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura

Trump și Zelenski spun că vor semna săptămâna viitoare acordul privind mineralele rare ale Ucrainei

HotNews acum 3 ore
Președintele american Donald Trump a declarat că acordul dintre Statele Unite și Ucraina referitor la resursele minerale ale Ucrainei ar putea fi semnat joia viitoare, pe 24 aprilie, potrivit BBC. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe d

Vremea

București
acum

10°
vin.

9°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

12°/23°
sâm.

9°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

vin.

8°/18°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/16°
lun.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°