Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Certurile, pe ordinea de zi a CL Predeal

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 1 octombrie 2009 ·

6 pentru, 0 împotrivă şi 9 abţineri. Asta s-a auzit de nenumărate ori, marţi seară în plenul Consiliului Local de la Predeal. După mai bine de 5 ore de dezbateri, numai 24 din cel 42 de puncte supuse pe ordinea de zi au fost aprobate de consilierii din opoziţie. Certurile din plenul consiliului local Predeal nu sunt însă o noutate. De când viceprimarul Vasile Criste a trecut de partea opoziţiei, atrăgând cu el şi alţi consilieri locali, nici un proiect important propus de primarul Ionel Goidescu nu trece de plen

Ceea ce se întâmplă în plenul Consiliului Local de la Predeal se poate vedea doar în Parlament. Certurile sunt pe ordinea de zi a fiecărei şedinţe. În urmă cu câteva luni, viceprimarul Vasile Criste a trecut în opoziţie şi odată cu el şi alţi consilieri locali. De atunci proiectele pe care le-a propus primarul Ionel Goidescu sunt amânate la nesfârşit. Asta s-a întâmplat şi marţi după amiază, când numai 24 de puncte de pe ordinea de zi au fost aprobate.

Consilierii au şi spectatori

Ca la un circ ieftin, la şedinţe participă şi unii cetăţeni, care amplifică situaţia şi aşa tensionată. În timpul dezbaterii unuia dintre proiectele de hotărâre, o florăreasă şi fiica ei au încercat inutil să-i convingă pe consilieri să voteze pentru trecerea în domeniul privat al oraşului Predeal a unui teren şi dezmembrarea acestuia în două loturi. Doamnele solicitau un teren de 25 de metri pătraţi pe care să-şi amplaseze o florărie. După minute întregi de rugăminţi, cele două femei au fost date afară de forţele de ordine.

Mărul discordiei din supermarket

De departe, cel mai controversat proiect a fost cel privind oportunitatea construcţiei unui supermarket de tip discount în centrul Predealului. Deşi au dezbătut mai bine de o oră, consilierii nu au căzut de acord nici de acesta dată. Primarul a mai organizat în urmă cu câtev

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum 48 minute
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 59 minute
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum o ora
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum o ora
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°