Ultima săptămână din Festivalul „Enescu“ a fost la fel de ofertantă, cel puţin în privinţa repertoriului şi a numelor mari care au evoluat pe scenele noastre. Astfel, Orchestra de cameră Radio a colaborat excelent cu fascinantul violoncelist Misha Maisky în Concertul nr. 1 de Saint-Saëns şi în Elegie de Fauré, rezolvând frumos şi opusurile de Snittke sau Mendelssohn (dirijor Leonid Grin). (...)

Apoi, Orchestra Naţională Radio a propus, sub bagheta vestitului Ascher Fisch, interesanta Sinphonia de Berio (în care am aplaudat şi performanţa grupului Swingle Singers), Valsul de Ravel, dar şi Concertul nr. 2 de Prokofiev pentru care violonistul Julian Rachlin nu are însă anvergura necesară. Orchestra Capitole Toulouse a fost, de această dată, destul de ştearsă, dirijorul Tugan Sokhiev nereuşind să reliefeze planurile expresive nici măcar în lucrări spectaculoase precum Simfonia fantastică de Berlioz ori Sărbătoarea primăverii de Stravinski, dar i-a acompaniat elegant pe Nelson Freire în Concertul nr. 2 pentru pian de Brahms sau pe violonistul Renaud Capucon în Concertul nr. 3 de Saint-Saëns. Minunată a fost, în schimb, Orchestra bavareză Radio, din nou cu Mariss Jansons la pupitru, într-un elevat program Beethoven–Wagner–Strauss; şi tot din München a sosit Orchestra de cameră a Filarmonicii, condusă de violonistul Lorenz Năsturică (de mulţi ani concertmaestru al celebrei filarmonici), cucerind şi în pagini de Respighi sau de Paul Constantinescu, dar şiîn colaborarea cu violoncelistul Marin Cazacu, excelent solist în Concertul nr. 1 de Haydn. La Operă, în variantă de concert cu minime repere regizorale, s-a prezentat Celan, partitură dirijată chiar de către compozitorul Peter Ruzicka, impecabil realizată de corul şi orchestra teatrului, care s-au confruntat cu o ţesătură ingrată şi complicată, în timp ce distribuţia numeroasă a alăturat solişti ale căror fraze scu