Se cuvine să ne punem picioarele în apă rece înainte de a ne pronunţa asupra actualelor turbulenţe politice, nu pentru că a spus-o preşedintele, ci pentru că numai aşa se face o analiză.

Odată coborâtă temperatura la nivelul comentariului rece şi raţional, ne vom da seama că ruperea coaliţiei nu generează o criză majoră, pentru că ţara nu rămâne fără guvern, iar PDL va răspunde pentru propriile acţiuni fără să mai dea vina pe partenerii de coaliţie. În rest, nicio moţiune de cenzură nu mai poate duce la alegeri preliminare înainte de prezidenţiale, atât datorită Constituţiei, cât şi datorită reticenţei aleşilor de a-şi pierde fotoliile.

Este rezonabil aşadar să ignorăm retorica ambelor partide şi să privim ruperea coaliţiei ca pe un episod al luptei politice din care toată lumea a ieşit şifonată. Preşedintele a jucat rolul şefului de stat imparţial şi echidistant, dar a parafat în final ruperea coaliţiei. A fost o operaţiune de imagine, pentru că Traian Băsescu, după ce a susţinut cu tărie coaliţia PDL-PSD, nu voia să dea impresia că tot el i-a provocat distrugerea.

Noi însă nu putem exclude ideea că expulzarea PSD din guvern a fost calculată de la bun început. Ea trebuia să fie provocată iniţial prin revocarea Ecaterinei Andronescu, care însă a fentat abil în două rânduri, aşa că a trebuit revocat brutal Dan Nica pentru ca PSD să nu mai poată evita retragerea. Este adevărat că PSD nu a fost un partener de guvernare corect, dar nici PDL nu mai poate pretinde că este fată mare după ce a făcut amor cu duşmanul.

Poate susţine că a fost nevoit să facă această alianţă pentru a salva patria în pericol şi că altă soluţie nu exista în decembrie 2008 din cauza refuzului PNL de a intra la guvernare, dar ruperea coaliţiei nu putea fi altceva decât un gest politic lipsit de eleganţă. În plus, PDL rămâne singur la guvernare într-